Respectați codul de etică și conduită, respectați antreprenorul și cetățeanul, este apelul lui Cătălin Silegeanu, vicepreședinte al Patronatului Național Român.
Având în vedere creșterea numărului de îmbolnăviri cu virusul COVID-19 , la Botoșani și nu numai s-a început o campanie de verificare a felului în care societățile comerciale aplică măsurile de diminuare a riscurilor pentru activitățile desfășurate în spațial public, privat sau închis, care constau în purtarea mijloacelor de protective individuală de către angajați și clienți, modul de amenajare a teraselor pentru asigurarea distanțării fizice, asigurarea accesului și participarea la evenimente a unui număr limitat de persoane.
”Cer public instituțiilor angrenate în această acțiune și anume polițiștilor, inspectorilor sanitari, inspectorilor de muncă, inspectorilor de la Protecția Consumatorului și Poliției economice să folosească mai mult prevenția, avertismentul și apoi amenda, iar sancțiunea să fie aplicată numai acolo unde există motive extrem de solide.
Vă rog pe această cale să nu dați amenzi abuzive. Antreprenorii botoșăneni, precum și cetățenii, au trecut și încă trec printr-o perioada grea din cauza pandemiei de COVID-19 și din cauza măsurilor care au întârziat să apară de la Guvern pentru ajutorarea acestora și pentru relansarea economică”, a declarat Catalin Silegeanu, vicepreședinte al Patronatului Național Român.
Atunci când se dă amendă să se facă cu motive extrem de solide și extrem de serioase și va rog să accentuați foarte mult necesitatea funcției de prevenție.
”Fac un apel către mediul de afaceri, pentru că suntem obligați să ne conformăm solicitărilor oficiale, dar nu trebuie să renunțăm la drepturile noastre: dacă suntem neîndreptățiți, putem și trebuie să ne căutăm dreptatea în justiție”, a spus Catalin Silegeanu, vicepreședinte al Patronatului Național Român.
Pandemia este o ocazie bună să încercăm să devenim mai conștienți în ceea ce privește drepturile și obligațiile pe care le avem ca și cetățeni.
Patronatul Național Român vă stă la dispoziție și vă reprezintă legal și gratuit la nivel local (Prefectură, Consiliul Județean, Primărie, institutiile deconcentrate) și la nivel central (Presedinție, Parlament, Guvern, alte institutii ale statului și private).
Ne puteți contacta și prin email: [email protected].
Sau telefonic : 0231 511 141 , 0747683762 , 0751855929 sau 0726964482.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile