Și dacă la prima vedere zona arată chiar bine în schimb în partea secundară ar cam lăsa de dorit.
”
Am identificat o serie de spații în Centrul Vechi, spații care aparțin Primăriei municipiului Botoșani. Acum se lucrează pe partea de curățare a zonelor acolo unde a crescut verdeață excesiv”, a declarat
Cătălina Lupașcu, viceprimarul municipiului Botoșani.
De asemenea, edilii au găsit și o bucată de teren nefolosită și care s-ar preta pentru amenajarea unui mini-parc cu bănci și mese de șah.
Viceprimarul Eugen Țurcanu a considerat că pot fi folosite acele mese care au fost dezafectate din Parcul Mihai Eminescu.
”
Intenționăm să propunem Primăriei municipiului Botoșani câteva lucruri care vor îmbunătăți partea respectivă. Adică crearea unei zone, a unui parc pe o parcelă micuță a Primăriei municipiului și asfaltarea tuturor aleilor secundare din spatele clădirilor din Centrul Vechi astfel încât să fie o estetică unitară în zona respectivă”, a adăugat
Cătălina Lupașcu.
Edilul a mai menționat că la ora actuală deși zona arată foarte bine, „
imediat după ce treci de fațada clădirilor te întâlnești cu alei care lasă de dorit în sensul în care sunt de pământ și care nu pot fi utilizate”.
(G.E.)
CITEȘTE:
Reformă în Centru: se pregătește demolarea barăcilor: Sunt familii care nu au acces la toaletă: GALERIE FOTO