Asemenea mai tuturor conducătorilor care provoacă un scandal monstruos şi viceprimarul responsabil de omorârea a 230 de câini crede că, de fapt, vina o poartă în bună măsură mass-media. La o zi de la măcelul de la adăpostul Primăriei, acesta dat câteva declaraţii aproape halucinante.
"Nu ne-am comportat deloc violent"
În primul rând susţine că „nu ne-am comportat deloc violent”, în condiţiile în care angajaţii municipalităţii de la padocuri au aruncat cu o cărămidă, au stropit cu furtunul şi au încercat să agreseze lumea strânsă la faţa locului. Mai mult, doi dintre lucrătorii de acolo au şi fost sancţionaţi de poliţişti pentru atitudinea lor.
„Noi nu ne-am comportat deloc violent. Au fost respectate în totalitate măsurile de eutanasiere a câinilor. O eutanasiere legală şi care se face fără tratamente de agresiune a câinilor. Din păcate, multe televiziuni şi alte medii au spus că au fost omorâţi cu bâtele, cu stricnină, cu tot felul de minuni de acest gen”, a declarat
Florin Ghiorghiţă. Deşi chiar medici veterinari îl contrazic, el continuă să susţină că medicul Cristian Pancu a reuşit să eutanasieze 230 de câini în numai două ore, adică aproximativ un câine la 30 de secunde şi că, dacă vor mai fi necesare şi alte operaţiuni de acest gen va chema jurnaliştii să se convingă de rapiditatea doctorului care lucrează la cabinetul soţului directoarei Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
„99% dintre mesaje au fost de apreciere”
Deşi în mai puţin de o zi în jur de o sută de persoane din lumea întreagă au trimis petiţii electronice la ambasade, preşedinţie, ministere şi alte instituţii, viceprimarul susţine că nu a văzut nici o astfel de scrisoare şi că, dimpotrivă, a fost felicitat pentru ceea ce a făcut.
„Eu am primit mesaje foarte multe pe telefonul mobil. Bineînţeles, şi în care mă făceau criminal, dar 99% dintre mesaje au fost de apreciere la ceea ce s-a făcut pentru că, până la urmă, în condiţiile în care era o epidemie de jigodie, era singura măsura ce putea fi luată”, a mai afirmat
Florin Ghiorghiţă. Toate acestea în condiţiile în care de la Realitatea TV la Antena 3 şi de la Pro TV la Adevărul sau Mediafax, media naţională a relatat despre „măcelul” sau „masacrul” de la Botoşani, iar majoritatea invitaţilor de la emisiuni au condamnat autorităţile botoşănene pentru ce le-au făcut maidanezilor.