Victor Becali i-a oferit replica lui Valeriu Iftime.
Victor Becali, consilier la firma de impresariat a lui Dragoș Sîrbu, a răspuns unor declarații făcute de Valeriu Iftime, finanțatorul de la FC Botoșani, în cadrul interviului acordat Gazetei Sporturilor.
Referitor la transferul lui Olimpiu Moruțan de la FCSB la Galatasaray, care s-a făcut în schimbul a 3,5 milioane de euro, Valeriu Iftime a spus că „eu îl dădeam cu bani mai mulți” și că impresarii „sunt chiar transportatori, cărăuși de carne vie!”.
Transferul lui Moruțan în Turcia a fost intermediat de frații Victor și Ioan Becali, prin firma de impresariat condusă, în acte, de Dragoș Sîrbu.
Ca atare, Victor Becali i-a oferit replica lui Iftime. Pe de-o parte, l-a numit pe patronul de la Botoșani „prea miștocar”. Apoi, a râs de acesta pentru declarațiile făcute cu privire la Hervin Ongenda, mijlocaș vândut recent de Botoșani, pe care-l numise „geniu”.
„Când nu-l auzi vorbind pe Iftime? Vorbește bine, este un tip inteligent, dar prea ironic și miștocar, din punctul meu de vedere. Nu știu ce a vrut să spună, că impresarii sunt transportatori de carne... s-a referit la cei din apropierea dumnealui, cu care colaborează? Dacă și-a luat țepe, și-a luat cu ei, că nu fac eu transferuri acolo. Are darul de povestitor, probabil mai stă prin cantonament, mai bea un pahar, povestește mai mult”, a spus Victor Becali la Sport Total FM.
„L-am auzit vorbind și de colaboratorul lui, Șfaițer. Echipa asta e făcută de el! Eu sunt mai vechi în fenomenul ăsta decât dumnealui. Are meritele lui, a făcut lucruri foarte bune, dar când vii și ne spui că Ongenda e geniu... păi lasă-mă, frate! Înseamnă că ne-am uitat la desene animate, nu la fotbal. Spune că nu l-ar fi vândut pe Moruțan pe banii pe care l-a vândut FCSB. Păi pe cât?, că l-ai dat pe Ongenda pe 100.000 și vine înapoi peste 6 luni. Omul are talent, își promovează bine marfa. E meritul lui, îl apreciez din punctul ăsta de vedere, dar să nu vorbească despre alți oameni cu o așa mare ușurință”, a adăugat Victor Becali.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vortexul polar ar putea aduce ninsori în plină primăvară: ANUNȚUL meteorologilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Amendă pentru jucătorul eliminat la meciul de pe „Municipal” – CÂTE etape a fost suspendat
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Puștanul de 18 ani, tatăl lui și mătușa cu furturile din easybox au fost reținuți
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Declarația zilei 13 martie 2025
Oana Sava
Mar 13, 2025
Oana Sava
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile