A fost singurul candidat pentru acest post.
Victor Negrescu a fost numit joi prin aclamare în funcția de chestor al Parlamentului, pentru a o înlocui pe Monika Beňová (neafiliată, din Slovacia).
Victor Negrescu a fost singurul candidat. Pe baza Regulamentului de procedură al Parlamentului, un nou chestor este ales pentru a ocupa un post vacant, în ordinea precedenței existente – astfel Victor Negrescu a devenit cel de-al treilea chestor al Parlamentului.
Cei cinci chestori ai Parlamentului sunt responsabili în primul rând de chestiunile administrative și financiare care privesc direct eurodeputații.
Eurodeputații urmăresc să se asigure că dimensiunea grupurilor politice din Parlament reflectă în mare măsură componența Biroului (care cuprinde președintele și vicepreședinții, chestorii participând cu rol consultativ).
Victor Negrescu s-a lansat în politica mare de la Botoșani unde a avut un cabinet de europarlamentar, fiind un apropiat al fostului primar Ovidiu Portariuc.
(foto – Facebook)
Declarația zilei 6 februarie 2025
Gabriela Erdic
Feb 06, 2025
Gabriela Erdic
Feb 06, 2025
Ședință cu prefectul și ceva revelații: Botoșani NU are adăposturi de protecție civilă
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile