Primirea de astăzi a fost cu mult deosebită față de cele în care Victor Ponta era întâmpinat la Botoșani.
Nu au mai fost buchetele mari de flori sau pensionarele isterice care se împingeau doar pentru a-i pupa obrajii lui Victor Ponta. Și nici mulțimea care se călca în picioare doar pentru a fi surprinsă măcar într-una din fotografiile cu omul care la acel moment sinonimiza cu puterea.
Azi a fost doar o fată care a leșinat însă cu mult înainte să apară președintele Pro România în sala de la Belvedere.
Victor Ponta a venit însoțit de Daniel Constantin, fostul co-președinte al ALDE, de Mihaela Huncă și coordonatorul de la nivel județean, Dumitru Chelaru.
La intrarea în sală, toți cei prezenți s-au ridicat și l-au aplaudat.
„Ne onorează această vizită, este una mai mult de lucru, nu este altceva decât o întâlnire cu care ne-am obișnuit în ultima vreme, dl Ponta a mai fost în Moldova, facem astfel de întâlniri cât mai dese cu scopul clar de a construi. Ce vom construi, vă va spune dl Victor Ponta”,
Dumitru Chelaru, coordonator Partidul Pro România Botoșani
Primarul de la Pomârla a arătat că la această întrunire cu un ochi a râs, cu altul a plâns, pentru că ar fi dorit ca Victor Ponta să ajungă la Botoșani în altă postură.
„Îmi pare rău, dar mă bucur în alt mod. Îmi pare rău că nu a venit în postura de președinte al României. Eu împreună cu echipa mea am luptat și am încercat să-l sprijinim să ajungă în acea postură. Este atât de tânăr, încât cu siguranță are timp să ajungă și în această postură. De prim ministru nu mai spun, pentru că domnia sa are un mandat care îl recomandă. Eu aș vrea ca în Botoșani să vină președintele Victor Ponta și cu siguranță așa va fi”,
Dumitru Chelaru, coordonator Partidul Pro România Botoșani
Însă, dacă Victor Ponta ar fi câștigat alegerile prezidențiale probabil nu s-ar mai fi regăsit în postura care a fost astăzi.
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024