Două firme din Botoşani şi trei din afara judeţului doresc să reabiliteze Spitalul Judeţean în cadrul programului european accesat de Consiliul Judeţean. Joi s-au deschis ofertele pentru desemnarea câştigătorului licitaţiei şi până la data limită de depunere a dosarelor s-au primit trei exemplare.
Unul aparţine asocierii dintre Victor Construct şi Electroalfa, cealaltă societăţii Intracom din Ilfov, iar a treia firmei Valve din Brăila, care a venit în asociere cu un alt agent economic din afara judeţului. În afara numărului de oferte primite, reprezentanţii CJ au refuzat să dea orice informaţie privitoare la licitaţie. Neoficial însă s-ar părea că între ofertele financiare depuse există diferenţe de peste două milioane de euro şi că unii dintre participanţi nu ar avea dosarele tocmai în regulă.
Deşi suma totală accesată de CJ în cadrul programului european este de 14 milioane euro, licitaţia vizează doar aproximativ două treimi din această sumă. Aceasta deoarece ea priveşte lucrările de construcţii propriu-zise, de la recompartimentări până la amenajări de grupuri sanitare, precum şi instalaţii electrice, partea de dotări urmând să facă obiectul unei alte proceduri de achiziţii. Iniţial licitaţia trebuia să aibă loc în luna ianuarie, numai că atunci procedura a fost contestată de o firmă din afara judeţului, astfel încât a trebuit să se reia totul de la capăt. Reabilitarea de la "Mavromati" reprezintă cea mai mare lucrare din fonduri europene scoasă de CJ la licitaţie de la începutul anului.