FC Botoșani și FC Hermannstadt s-au întâlnit luni seară pe Stadionul Municipal într-un meci care a contat pentru etapa a XXIV – a din Liga 1 și s-a terminat cu scorul de 2 – 1.
Moldovenii au început cu trac meciul, importanța acestuia părând că își pune amprenta asupra evoluției. Sibienii au profitat, au început mai bine și au atacat cu precădere pe partea stângă, acolo unde Bușu a trimis centrări cu nemiluita.
Iar la una dintre acestea s-a deschis și scorul, vârful Debeljuh reluând în plasă în minutul 29.
Din fericire, roș-alb-albaștrii nu s-au pierdut cu firea și au revenit rapid, Ofosu reușind egalarea în minutul 34, după un dribling frumos în careu.
A fost 1 – 1 la pauză.
După odihnă botoșănenii au insistat mai mult, dar Ashkovski a reluat slab din centrul careului la o pasă ideală a lui Ofosu.
Dominarea a fost în continuare una lipsită de mari ocazii, însă eforturile gazdelor au fost încununate în minutul 81 prin Dugandzic , care a înscris din apropiere după o fază confuză fața porții celor de la Hermannstadt, 2 – 1, scor neschimbat până la final.
Cu această victorie FC Botoșani adună 39 de puncte și ajunge pe locul 5 cu două etape înainte de terminarea sezonului regulat.
Antrenorul FC Botoșani a mizat pe următorii jucători:
Hankic – Haruț, Miron, Chindriș, Țigănușu (63 Holzmann) – Eberhofer, Rodriguez, Cascini (66 Florescu) – Ashkovski (72 Keyta), Dugandzic, Ofosu.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024