VIDEO & FOTOGALERIE Ploaie cu grindină la Botoşani - AFLĂ progonoza
Grindina a lovit municipiul Botoşani luni la amiază. În jurul orei 12:00 boabe de gheaţă cu diametrul de 1-2 centimetri au căzut într-o bună parte a urbei. Culmea este că, în timp ce în ploua, pe dealurile spre Stânceşti nu doar că nu cădeau precipitaţii, dar era chiar soare.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o avertizare meteo de furtună, însă Botoşani nu a fost introdus între zonele afectate. Potrivit ANM, în Moldova, vremea se va încălzi treptat până la sfârşitul lunii, pe timpul zilei temperaturile vor ajunge la 26 – 27 de grade, iar noaptea vor scădea până la 13 grade. Vremea se va răci apoi în primele două zile din iunie, când probabilitatea de ploi însoţite de descărcări electrice va creşte.