VIDEO - Ce nu s-a văzut când a venit „Moșul primarului”: Femei bruscate,
la capătul răbdărilor: Nu mă împinge, domnule, ce dacă ești polițist?
Cu două zile înainte de Crăciun, Moșul a venit pentru copiii din
Botoșani acompaniat de primarul municipiului și a împărțit dulciuri în
Parcul Mare. Dincolo de toată bucuria celor mai mulți dintre micuți și
părinți, au existat și oameni care nu au „gustat” cadoul venit de la
municipalitate.
S-a făcut rând lung pe 23 decembrie. Mai bine de o sută de copii, în brațele părinților, s-au uitat curioși în pungile colorate primite din mâinile Moșului. S-au așezat la coadă și oameni nevoiași, cărora edilul le-a strâns mâna cu recunoștință, iar bătrânul în roșu le-a dăruit cadoul de la municipalitate.
Câțiva reprezentanți ai Jandarmeriei și ai Poliției Locale au asigurat buna desfășurare a evenimentului, dar spiritele s-au încins când oamenii au început să acuze excesul de zel al ofițerilor.
În brațe cu un băiețel, o bunică a răbufnit imediat după ce a primit cadoul de la Moș: „Nu mă atinge, domnule, ce dacă ești polițist? Ai dreptul să pui mâna pe mine?”, a strigat femeia.
Printre zâmbete și priviri bucuroase, s-a strecurat și nerăbdarea unei alte botoșănence, care, ajunsă la capătul răbdărilor, a tăiat rândul. Ajunsă în față, un reprezentant al Primăriei Botoșani i-a înșfăcat gulerul, bruscând-o, și i-a „grăbit” ieșirea din rând. Episodul de câteva ore mai devreme, când s-au împărțit alimentele nevoiașilor din Botoșani, părea să se repete.
Atunci a fost momentul în care femeia a răbufnit violent și nu a ieșit din mulțime decât cu o reacție violentă verbal care a atras multe priviri.
Incidentul a fost trecut cu vederea și s-a pierdut repede în atmosfera de sărbătoare din Orășelul Copiilor.
(C.B.)