Victor Ponta și Liviu Dragnea sunt, deja, obișnuiți ai audierilor cu procurorii DNA. Cei doi sunt fie acuzați în diferite dosare, fie martori în altele, potrivit Știri pe Surse.
Ultima calitate o au ultimii doi președinți ai PSD și în dosarul DNA de la Oradea, deschis pe numele lui Mircea Govor, președintele PSD Satu Mare, ei fiind deja audiați. Un alt greu din PSD acuzat de procurori este Andrei Dolineaschi, Fostul vicepreședinte al partidului. El a fost și azi la audieri. După două ore și 30 de minute de audieri, Andrei Dolineaschi a ieșit de la DNA Oradea, fără să facă declarații. Andrei Dolineaschi a fost pus sub învinuire de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul preşedintelui PSD Satu Mare, Mircea Govor. Dolineaschi este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit procurorilor, în perioada august-octombrie 2013, Mircea Vasile Govor, folosindu-se de influenţa şi autoritatea funcţiilor deţinute, prin intermediul lui Andrei Dolineaschi, a intervenit la persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru a obţine numirea, detaşarea, împuternicirea sau menţinerea în funcţii de conducere sau de execuţie în cadrul nou înfiinţatei Administraţii Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare (AJFP) a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale.
„Procedând în acest fel, pe lângă faptul că a rezultat un folos necuvenit pentru persoanele respective, inculpatul Govor Mircea Vasile a urmărit să obţină/menţină protecţia societăţilor comerciale controlate de el şi familia sa din partea organelor fiscale din judeţul Satu Mare şi obţinerea unor beneficii personale sau pentru filiala partidului pe care-l conducea la nivel local (bani)”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Mircea Govor mai este acuzat că, în perioada septembrie 2013 – martie 2014, a intervenit pe lângă aceleaşi persoane din conducerea ANAF pentru ca un apropiat să promoveze examenul pentru obţinerea unui post de conducere sau de execuţie în cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Oradea (instituţie nou înfiinţată), fie să obţină o funcţie de conducere în cadrul AJFP Satu Mare, fără ca acest lucru să se materializeze ulterior.
Şi în cadrul acestor intervenţii, Govor ar fi fost sprijinit de Dolineaschi.
„Ajutorul dat de suspectul Dolineaschi Andrei a constat în: solicitarea şi obţinerea unor documente cu caracter confidenţial de la persoane cu funcţii de decizie în cadrul ANAF ce au fost transmise ulterior inculpatului Govor Mircea Vasile, transmiterea solicitărilor pe care inculpatul Govor Mircea Vasile le făcea în sensul arătat mai sus, către factorii de decizie din cadrul ANAF, punerea în legătură directă a inculpatului Govor Mircea Vasile cu factorii de decizie din cadrul ANAF etc”, spun procurorii.
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024