Imediat după meci, Valeriu Iftime a dat declarații cu privire la jocul echipei, dar a făcut și alte dezvăluiri.
Încă de la început, proprietarul FC Botoșani a spus că a fost o victorie cu emoții, însă una muncită.
„Craiova e o echipă bună, s-a văzut după pauză când ne-a fost și nouă foarte multă frică. Dar contează că am jucat cu doi juniori ceea ce e un curaj extraordinar pentru Flavius și nu pot decât să-l apreciez de la distanță. E bine. Am avut emoții mari la meciul ăsta, dar ceva parcă ne spunea că putem câștiga. Dacă eram poate un pic mai insistenți în prima repriză se mai întâmpla ceva, dar așa...”,
Valeriu Iftime, președintele Consiliului de Administrație al FC Botoșani
În continuare, Valeriu Iftime a arătat că jucătorii Craiovei nu au avut ocaziii mari. De partea cealaltă, patronul FC Botoșani a susținut că i-a plăcut toți fotbaliștii antrenați de Flavius Stoican.
Și a dezvăluit ce s-a schimbat la echipă, dar mai ales ce i-a jurat Flavius Stoican înainte de meci.
„Atitudinea. Și cum spune Flavius așezarea. Cred foarte mult în ce spune el acum. Vă jur că mi-a spus înaintea meciului «Dacă luăm bătaie, mă las de antrenat. Ne dăm sufletul pe teren. Muncim, dacă ăia sunt foarte buni și ne nenorocesc e altceva, dar eu cred că azi câștigăm». Și nu am decât să îi spun: bravo!”
Valeriu Iftime, președintele Consiliului de Administrație al FC Botoșani
La FC Botoșani ar urma să mai fie aduși încă trei jucători mai exact un fundaș dreapta, un atacant și un fundaș stânga.
Craiova e echipă bună. Ne-a fost frică de ei, a mai mărturisit Valeriu Iftime
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024