Ceea ce s-a întâmplat luni prin absența totală a consilierilor PSD de la ședința de îndată nu este decât o directivă de partid, în spatele căreia s-ar afla tocmai inspectorul școlar general de la Botoșani. O spun răspicat liberalii care au declarat că vor sesiza Ministerul Educației.
Deja termenul pentru stabilirea componenței comisiilor de concurs a fost depășit. În cursul zilei de astăzi ar fi trebuit să se numească un consilier local și un funcționar din Primărie pentru comisii.
Lucru care nu s-a întâmplat.
”Mesajul acestor domni care de fapt era o doamnă, să nu ne ascundem după degete, este inspectorul școlar general, Mihaela Huncă. Este clar că învățământul botoșănean nu poate să existe în sensul în care dumneaei este secretar general al partidului. Eu voi sesiza ministerul în legătură cu această obstrucționare a concursului care pleacă sigur de la doamna Huncă, din biroul dumneaei care nu e neapărat unul oval”
Daniel Botezatu, consilier local
Profesorul Daniel Botezatu a atras atenția și a faptului că ulterior datei de desfășurare a concursului, directorii de școli nu mai pot fi numiți cu delegație, cum s-a întâmplat până acum.
”E rușinos ceea ce se întâmplă și este păcat pentru că sunt colegi de-ai noștri și în municipiul Botoșani care totuși așteaptă acest concurs. Cred că ministerul trebuie sesizat, nu este posibil ca în municipiul Botoșani să nu aibă posibilitatea colegii să participe la concurs”
Daniel Botezatu, consilier local
A intervenit și Marius Oroșanu : ”Avem dovada, ceea ce s-a discutat săptămâna trecută nu era corect. Dacă am avut dovada lipsei de competență săptămâna trecută, a celor de la PSD, astăzi avem dovada lipsei de responsabilitate. Din păcate, competența și responsabilitatea nu se regăsește la PSD”.
O nouă ședință de îndată a fost programată pentru data de 4 octombrie 2016, de la ora 11:30.
Bugetarii se bucură de vacanțe mai lungi în 2025: Ce zile libere vor avea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile