Conflictul pe o suprafaţă agricolă de peste o sută de hectare a ajuns inclusiv la ameninţări cu moartea proferate în sediul Poliţiei. Asta reiese dintr-un film făcut public de fostul director al Staţiunii de Cercetare Popăuţi.
În prezenţa agentului şef principal Toader Crihan, şeful Postului de Poliţie Răchiţi, un fermier din comună, care după voce pare a fi Luigi Ionescu, îl ameninţă cu moartea pe Ionică Nechifor. Deşi în încăpere, pe lângă omul legii menţionat se mai află şi încă o poliţistă şi un poliţist, respectivul urlă pur şi simplu:
„Atât timp cât am contracte valabile o să pasc cât vreau eu, da? Tu să-ţi pui la tine uăi, tu la tine să-ţi pui. Ăsta moare cu mine de gât. Ori moare el, ori mor eu”.
Reacţia şefului de post la ameninţarea cu moartea este una care aproape că nu mai necesită comentarii:
„Asta-i altă treabă, nu plânge nimeni, asta-i conştiinţa fiecărui om”.
Ionică Nechifor s-a hotărât să facă publică înregistrarea după ce luni a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe, susţinând că a fost agresat cu o bâtă de acelaşi Luigi Ionescu, acesta negând însă incidentul.
„Atitudine de polițiști corupți și interlop agresiv. Amenințare cu moartea în postul de poliție Răchiți; Pătrundere prin efracție în Stațiunea de Cercetare Popăuți,; Distrugere autoturism în incinta unității și... până acum nu a fost luată nici o măsură. Combinația din interiorul Stațiunii a lui Hrincă Ghe., reclamantul și scandalagiul de serviciu , este folosit pt a destabiliza activitatea din interior, un apropiat al lui Ionescu Luigi și a multor oameni cu poziții înalte în județul Botoșani. Ionescu Luigi Mihai, omul paravan pt polițiști, dr.adj. Finanțe (știți la cine mă refer, apropiatul PSD), în CJ Botoșani (mai nou)”, a scris Ionică Nechifor, preşedinte Asociaţia Moldoovis.
În respectivul material video mai poate fi văzut şi Traian Atanasiu, actualul director al Staţiunii de Cercetare Popăuţi, care susţine că Luigi Ionescu a intrat fără drept în incinta staţiunii, că s-a dedat la violenţe şi că, deşi s-au depus nenumărate plângeri împotriva fermierului, acesta îşi face în continuare de cap nestingherit. (S.B.)
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024