Ministrul administraţiei şi internelor Mircea Duşa i-a convocat pe prefecţii din judeţele ţării la o videoconferinţă care a avut loc miercuri, 7 noiembrie 2012 cu începere de la ora 10:30. Botoşani a fost reprezentat de fostul prefect Adrian Constantinescu şi subprefectul Sebastian Tocariu dar şi şefii unor instituţii de la Botoşani, precum Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, etc.
Temele principale de discuţie au fost privitoare la implicarea Ministerului Administraţiei şi Internelor prin prefecturi în organizarea şi desfăşurarea alegerilor din 9 decembrie 2012 pentru Parlamentul României. Ministrul a cerut corectitudine din partea autorităţilor locale şi luarea de măsuri imediate acolo unde se impune. De asemenea prefecţilor li s-au adus la cunoştinţă prevederile unei OUG cu privire la obiectele electorale care pot fi oferite în campania electorală de către competitori. „
În şedinţa de Guvern de ieri a fost adoptată o OUG care modifică articolul 55 din legea privind organizarea alegerilor parlamentare şi care vine cu precizări cu privire la ce obiecte pot fi folosite de competitori sau de formaţiunile politice în timpul campaniei electorale. În lege era o prezentare vagă a acestor obiecte şi care prevedea că oferirea de obiecte se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani de zile iar la alineatul trei se specifica că fac excepţie acele obiecte cu caracter simbolic”, a transmis
ministrul Mircea Duşa.
Prin ordonanţa adoptată de Executiv în şedinţa de marţi au fost nominalizate obiectele care pot fi folosite în campanie fiind interzise produsele alimentare, băuturile sau ţigările. Totodată oficialii ministeriali au mai atras atenţia şefilor din poliţie şi jandarmerie să aplice legea acolo unde se constată încălcări ale acesteia şi să vegheze la o bună desfăşurare a campaniei electorale sau în cadrul unor adunări publice. Nu în ultimul rând s-a solicitat ca în perioada premergătoare alegerilor de o lună de zile reprezentanţii prefecturilor să rămână la locurile de muncă.
„Fără deplasări şi concedii, o lună de zile nu cred că moare nimeni dacă nu pleacă în concediu” s-a mai transmis de la nivel central. Videoconferinţa a început prin prezenţa subprefectului Sebastian Tocariu, căruia un sfert de oră mai târziu i s-a alăturat şi fostul prefect Adrian Constantinescu.
CITEŞTE:
Şefii judeţului puşi la treabă de premierul Ponta cu pregătiri de iarnă