Recent tinerii liberali și-au ales liderul național într-un congres ce a avut loc la București la Palatul Parlamentului, în persoana Marei Mareș.
De la Botoșani a plecat o delegație de aproximativ 20 de tineri din PNL. Unul dintre ei a fost personaj într-un reportaj realizat de o televiziune centrală.
Jurnaliștii din București au arătat că tinerii din PNL s-au făcut remarcați, însă doar la capitolul vestimentație.
Pentru că la cunoștințele lor în materie politică se aplică expresia de „formă fără fond”, adică pentru viitorii politicieni ai țării, principiile de bază ale liberalismului, sunt noțiuni total abstracte.
”Ce înseamnă liberalismul?”, a fost prima întrebare ce le-a fost adresată unora dintre membrii delegați.
„Înseamnă viitorul țării, asta înseamnă…”
”Liberalismul pentru mine înseamnă… multe”
”Un partid cu doctrine și înclinații liberale, dar definiția liberalismului nu v-o dau acum. (Când o să ne-o dați?) – ăăă, data viitoare”
Printre cei intervievați și o tânără de la Botoșani, proaspăt aleasă în conducerea TNL. Mirabela Maria Dumitriu este vicepreședinte al TNL-iștilor. Întrebată ce este liberalismul, fata a răspuns sec: „Mă cheamă colegii, mulțumesc”.
La întrebarea privitoare la doctrina politică, TNL-iștii s-au împotmolit mai rău.
O tânără a spus că PSD este de exemplu partid de dreapta, în timp ce un alt băiat a arătat că diferența dintre un partid de dreapta și unul de stânga constă în faptul că, membrii celui de dreapta au dreptul la libera exprimare și nu fac tot ce le spun șefii.
O altă fată spune că: „PNL-ul din câte știu eu e de stânga”. Nimeni nu a știut să spună cine a fost fondatorul partidului.
(Sursa video – Narcis Popescu)
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024