În dosarul penal instrumentat de DNA Suceava privind angajările făcute la Spitalul Județean Botoșani, procurorii au efectuat percheziții domiciliare și la vila din Iași a unui medic botoșănean.
Se află în zona Bucium și este deținută de fostul manager de la Spitalul de Psihiatrie Socola, Gabriel Oprișanu.
Oprișanu locuiește în Iași dar lucreaza la spitalul din Botoșani. De asemenea au fost efectuate percheziții la alți doi ieșeni implicați în dosar, scrie dezvăluirea.ro.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2018-2023, de către funcționari publici din cadrul unei unități spitalicești, în contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante.
În cursul zilei de 13 decembrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 92 de locații situate pe raza județelor Botoșani și Iași, din care trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediul județean al unui partid politic și domiciliile unor persoane fizice.
Brazilianul Craiovei a ieșit accidentat după un gol de zile mari la Botoșani: A călcat strâmb
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Mirel Rădoi și meciul văzut (doar) de el: Nu ne-au pus probleme deloc
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Podul unei case a fost cuprins de flăcări, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Kaufland transmite un avertisment clienților: ATENȚIE la înșelătoriile online
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile