Incendiu puternic noatea trecută la casa unor botoșăneni.
12 pompieri militari din cadrul Detașamentului Dorohoi si Punctului de lucru Darabani au intervenit, cu trei autospeciale cu apa si spuma, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o locuință din satul Baranca, comuna Hudeşti.
Evenimentul s-a produs în această dimineață. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga " al Judetului Botoșani a fost solicitat sa intervina puțin după ora 3.00. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau bunurile din interiorul casei, dar și acoperișul, existând pericolul de propogare a flacarilor la alte construcții din apropiere, printre care un magazin, dar si la un rastel unde erau depozitate 20 de butelii.
Pompierii au înlăturat pericolul de explozie, din casa cuprinsa de flacari fiind scoase o butelie și un tub de oxigen. Peretii interiori ai casei erau placati cu lambriu din lemn, fapt ce a favorizat extinderea incendiului.
Pentru stingerea incendiului si inlaturarea efectelor pompierii au intervenit mai bine de cinci ore. Flăcările au distrus bunuri materiale în valoare de 80.000 de lei. Pompierii au salvat bunuri materiale în valoare de 230.000 lei. Cauza probabila o constituie scurtcircuit electric.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024