Patru locuinţe au fost cuprinse de flăcări în cursul zilei de duminică.
Duminică, 27 mai 2018, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a patru incendii izbucnite în locuințele sau gospodăriile unor localnici din Tudora, Strateni ( comuna Lozna), Botoșani si Mileanca.
Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc sunt: scurtcircuit electric, aparat de gătit lăsat nesupravegheat si foc deschis in spatii deschise. Pentru stingerea celor patru incendii şi înlăturarea efectelor, au intervenit, în total, 40 de pompieri militari și voluntari. Pagubele au fost estimate la circa 40.000 de lei.
Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de circa 160.000 lei.
Cele mai mari pagube s-au înregistrat în urma incendiului produs într-o locuință din Mileanca. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă populaţiei judeţului să respecte, atât acasă, cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024