Ajutor de minimis în sector apicol
Guvernul României a adoptat, în ședința din data de 7 octombrie 2014, Hotărârea privind aprobarea schemei „
Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada mai – iulie 2014 ce au produs pagube asupra sectorului apicol”.Bugetul alocat pentru despăgubirea crescătorilor de albine se ridică la peste
4,13 milioane de lei, iar sumele reprezentând ajutoare de minimis se vor plăti începând cu data de 2 decembrie 2014. Prin act normativ adoptat astăzi se stabilește valoarea sprijinului financiar, după cum urmează:
- 4 lei/ familia de albine pentru o stupină de până la 75 familii;
- 7,5 lei/familia de albine pentru o stupină cu peste 75 familii;
Totodată, actul normativ stabilește categoriile de beneficiari și procedurile de acordare a compensațiilor. Astfel, beneficiarii schemei de ajutor de minimis, conform Regulamentului de minimis in agricultură, sunt: apicultori, persoane fizice care deţin certificat de producător emis potrivit prevederilor
Hotărârii Guvernului privind procedura de eliberare a certificatelor de producător, cu modificările şi completările ulterioare; apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare; apicultori, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu/sau fără personalitate juridică constituite conform legii.
Pentru a primi ajutor, apicultorii trebuie să îndeplinească o serie de cerințe
Pentru a putea beneficia de sprijin, apicultorii trebuie să îndeplinească o serie de criterii de eligibilitate, astfel: să aibă familiile de albine înscrise în Registrul agricol; să aibă familiile de albine înregistrate/autorizate la direcţia sanitară-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti; în cazul achiziționării de suplimente nutritive şi biostimulatori, acestea trebuie să fie notificate la Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar. Beneficiarii, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, trebuie să depună cererile până la data de 31 octombrie 2014, la direcţiile pentru agricultură judeţeana Botoșani.
Bani pentru compendarea efectelor produse în sectorul vegetal
Guvernul României a adoptat, în ședința din data de 7 octombrie 2014, Hotărârea de Guvern privind aprobarea schemei ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada ianuarie – august 2014 care se acordă în agricultură, în sectorul vegetal.
Actul normativ urmărește reducerea impactului economic asupra continuării activităților agricole ca urmare a pierderilor suferite de către producătorii agricoli din zonele calamitate de grindină, ploi torenţiale, viituri, inundaţii, infiltraţii, vânt puternic, căderi masive de zăpadă și îngheț manifestate în perioada ianuarie – august 2014. Astfel, conform datelor furnizate
Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de către Instituţiile Prefectului din judeţele afectate în perioada ianuarie-august 2014, suprafața agricolă totală calamitată s-a ridicat la 141.568, 33 ha, actul normativ în cauză urmând să compenseze valoarea pagubelor produse la culturile/plantațiile afectate, prin acordarea de sume bănești în cadrul unei scheme de ajutor “de minimis” în conformitate Regulamentul (UE) nr.1408/2013 al Comisiei Europene din
18 decembrie 2013.Cuantumul sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis acordat pe cultură agricolă/plantație pomicolă, viticolă, este următorul:
- grâu, porumb, sorg, floarea soarelui, rapiță, orz, secară, triticale, ovăz, soia, orzoaică – 335 lei/ha
- legume în câmp, pepeni – 610 lei/ha
- cartof – 700 lei/ha
- plantații pomicole - 1200 lei/ha
- plantații viticole – 500 lei/ha
- sfeclă de zahăr – 400 lei/ha
- lucernă, muștar, tutun – 250 lei/ha
- căpșuni – 300 lei/ha.
Valoarea totală a ajutorului de minimis acordat unei interprinderi nu depășește 15.000 de euro
Cuantumul a fost stabilit pe baza devizelor cadru de cheltuieli efectuate de producătorii agricoli, valoarea totală a ajutorului de minimis acordat unei întreprinderi unice neputând depăşi suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, exerciţiului financiar respectiv şi două exerciţii financiare precedente.
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt de 53.866.842,4 lei şi se asigură de la bugetul de stat în limitaprevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2014 la capitolul 83.01 "Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare", articolul 40.15 "Sprijinirea producătorilor agricoli".
Cererile trebuie depuse până la data de 7 noiembrie 2014 la sediile Primăriilor iar plata se va realiza, într-o singură tranșă, până la data de 31 decembrie 2014
CITEȘTE:
142 de miliarde alocate de Guvern pentru primării din județ - AFLĂ care sunt