Cei mai îndrăgiţi actori din LaLaBand, Cristina Ciobănaşu din Botoșani şi Vlad Gherman, au făcut fericiţi mii de fani când au anunţat că se vor căsători, potrivit Cancan.
Au trecut doi ani de atunci, iar fanii aşteaptă cu sufletul la gură ca vedetele lor preferate să facă marele anunţ. Mai precis, toată lumea se aşteaptă, având în vedere că sunt împreună deja de ceva timp, ca tânăra actriţă să anunţe că este însărcinată. Paparazzi i-a filmat pe cei doi îndrăgostiţi, în timp ce luau masa în oraş, la un restaurant. Având în vedere că mâncarea de acolo nu este tocmai cea mai sănătoasă, putem trage concluzia că actriţa are nişte pofte pe care nu şi le poate stăpâni, semn al unei sarcini. Dar, având în vedere că domnişoara Cristina are doar 19 ani şi toată viaţa înainte, acest pas uriaş în viaţa lor de cuplu poate fi amânat. Sau cine ştie?, mai scrie sursa citată.
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024