În ciuda problemelor pe care le-au avut chiar înaintea debutului perioadei de depunere a listelor de candidaţi pentru alegerile locale, PRM-iştii botoşăneni au reuşit să găsească un pretendent pentru Primăria Botoşani.
Numele lui îl ţin însă deocamdată secret, deoarece, susţin reprezentanţii României Mari, în unele localităţi li s-au „furat” membrii de către alte formaţiuni după ce au făcut publică intrarea lor în cursa electorală.
„Doar anunţăm oficial că avem candidaţi în ambele municipii şi în patru oraşe”,
Eugen Niţură, preşedinte PRM Botoşani.
Singurele lucruri pe care a acceptat să le „desecretizeze” sunt meseria – candidatul este inginer – şi faptul că nu a mai făcut politică.
PRM-iştii susţin că, în ceea ce priveşte mediul urban, pe lângă Botoşani şi Dorohoi, au candidaţi la Bucecea, Flămânzi, Darabani şi Ştefăneşti. Cel de la Săveni tocmai a abandonat marţi, după ce promisese că va lupta pentru postul de edil şef. (S.B.)
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Artiști din Republica Moldova expun la Botoșani: CÂND are loc vernisajul
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile