Asociația Șansă pentru Tine și-a făcut vineri un bilanț intermediar al proiectului ”Dezvoltarea economiei sociale prin intermediul Asociației Șansă pentru tine” demarat în decembrie 2014 și finanțat prin POSDRU.
În cadrul întâlnirii cu lucrători în cadrul proiectului, cu parteneri, dar și cu invitați din afara acestuia, președintele ONG-ului menționat a estimat și perioada de timp rămasă până la inaugurarea fabricii de mozzarella, jumătatea lunii octombrie a acestui an.
Bio Lactana Bucovina este o așa numită Structură de Economie Socială (SES) care va fi deschisă la Bălușeni.
Respectiva unitate de procesare a laptelui este doar una din cele trei create printr-un proiect în valoare totală de 3,29 milioane de lei, celelalte două fiind Bio Nord Distribution, firmă de distribuție, care are și un magazin lângă Piața Centrală și Bio Cleaning Nord, firmă de cutățenie, care prestează servicii de curățenie și spălătorie.
”Proiectul și-a propus să califice 177 de persoane, dintre care 144 din grupurile vulnerabile. Cursurile sunt aproape pe terminate, le-am ținut în Botoșani, Copălău, Bălușeni. Avrămeni, Dorohoi, Ibănești și în județul Botoșani, Din grupurile vulnerabile avem 15 persoane cu dizabilități, 15 romi, persoane din familii complementare și monoparentale”, a spus celor prezenți Elena Coșman, președinte Asociația Șansă pentru Tine.
S-au creat 37 locuri de muncă, 14 în implementarea proiectului, 23 pe structurile de economie socială. Primăria Bălușeni și SC Cartonajul SRL sunt parteneri în cadrul acestui proiect. (S.B.)
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile