Cele cinci universități de stat din Iași își prezintă oferta educațională simultan, în cadrul unui târg organizat de compania Iulius, pe 30 și 31 martie 2019. Liceenii sunt așteptați în ansamblul Palas Iași, să se orienteze cu privire la facultatea pe care o vor urma.
Târgul Universităților Ieșene le oferă liceenilor din întreaga regiune prilejul de a analiza, în același loc, oportunitățile academice propuse de instituțiile de învățământ superior, de stat, din Iași. Astfel, tinerii care nu sunt încă deciși ce facultate vor alege sau cei care sunt hotărâți și își doresc să afle mai multe informații despre programele de studiu și admitere vor găsi răspuns la toate întrebările lor, direct de la reprezentanții universităților. Evenimentul este o inițiativă a companiei IULIUS și se va desfășura sâmbătă și duminică, pe 30 și 31 martie, în intervalul orar 10.00 – 18.00, la parterul Atriumului Palas Mall.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași vor fi prezente cu standuri de informare, pentru a-i ajuta pe liceeni să se familiarizeze cu toate specializările pe care le pot aprofunda și programele de dezvoltare profesională. Cei interesați vor primi detalii despre perioadele de înscriere și etapele de admitere ale fiecărei facultăți, locurile disponibile, taxe de înscriere, dar și care sunt perspectivele după finalizarea studiilor. În cadrul evenimentului vor fi organizate și workshop-uri interactive, pe teme de interes privind formarea lor profesională.
Pe lângă oferta educațională, târgul reunește peste 20 de asociații studențești, care le vor vorbi elevilor despre viața de student și activitățile în care se pot implica. Totodată, vor fi prezente și companiile Delphi Technologies, Raiffeisen Bank și Adversio, de la care se pot informa cu privire la oportunitățile de carieră și nu numai.
Târgul Universităților Ieșene face parte din programul „Iași – orașul viitorului tău” al companiei IULIUS, care vizează creșterea atractivităţii Iașului la nivel regional și promovarea lui ca centru educaţional important și oraș ce oferă multiple oportunităţi. Programul, iniţiat anul trecut, va continua şi în 2019 cu numeroase iniţiative care susţin formarea educaţională și dezvoltarea tinerilor, precum: conferinţe, caravane regionale, prezentări ale ofertei locurilor de muncă, târguri, sesiuni de training specializate și multe altele.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024