Și în acest caz s-au folosit arme albe, deși în comunicatul transmis de Poliție nu se precizează ce anume au avut tinerii asupra lor.
Patru tineri au fost reținuți de către polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.9, Vlăsinești, în a doua zi de Paște, pentru infracțiunile de amenințare, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetări, a reieșit faptul că la data de 24 aprilie 2022, cei patru tineri, cu vârstele cuprinse între 20 și 37 de ani, din comuna Avrămeni, în timp ce se aflau intr-un local public din aceeași localitate, având asupra lor arme albe, au amenințat persoanele din interior cu acte de violență.
În același context și-au aplicat lovituri reciproc, provocandu-si leziuni și tulburând ordinea și liniștea publică.
Cei patru tineri au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-au comis faptele.
Acest scandal violent vine după cel petrecut cu o săptămână înainte într-o discotecă din orașul Flămânzi.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024