Ce a pățit fata din Vaslui care a fost forțată să întrețină relații sexuale cu șapte băieți a șocat o țară întreagă iar detaliile poveștii au fost atent disecate de presa națională. Cazul a devenit subiect de caz pentru oamenii legii și a fost discutat și la Botoșani.
S-a vorbit despre celebrul viol de la Vaslui în ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) întrunită joi la Prefectura Botoșani. Președintele acestei structuri a prezentat un bilanț al activității cadrelor care asigură ordinea și siguranța cetățeanului și din are reiese că în prima jumătate a anului, nu au fost înregistrate cazuri infracționale grave. Și că la Botoșani nu există grupuri infracționale organizate.
”Noi spunem că nu sunt. Ați văzut când a apărut chestiunea cu violul de la Vaslui. Cu vreo doi ani în urmă șeful IPJ a spus că: nu avem grupuri organizate. Acum pentru declarația aia îl toacă presa zi de zi. Omul a spus atunci. Și eu spun acum că nu avem, dar cine știe ce e pe la Împărat Traian, prin stânga sau prin dreapta, se organizează ăștia, fac o minune și imediat sare presa și opinia publică pe declarația mea, că eu am spus că nu sunt”, a arătat Dumitru Zmău, președintele ATOP.
Ca atare, a cerut celor care fac parte din ATOP să acorde o atenție sporită activităților de prevenire a fenomenelor infracționale de orice fel.
”Prevenirea și pregătirea profesională a polițistului. D-le rezolvați, dacă nu puteți informați conducerea, aveți un pic de intervenție, avem tot ceea ce ne trebuie ca să fim pe fază. Vedeți, lucrurile sunt bune acum, mulțumim lui Dumnezeu în aceștia trei ani de zile de când suntem noi aici, lucrurile au stat bine la nivel de IPJ”, a mai spus Dumitru Zmău.
Fostul șef al Poliției Rutiere consideră că deja hoții își perfecționează modalitățile de lucru, dar polițistul trebuie să fie un pas înaintea lor. (G.E.)
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024