Viorel Iliuță a mai explicat faptul că la Spitalul Județean Botoșani nu s-au semnalat cazuri de fraudă sau operații estetice mascate cum s-a vehiculat în presă.
”Am fost asaltat în ultimele două zile de telefoane de la toată presa, inclusiv cea națională privind dezastrul de la Maternitate. În primul rând, am luat la consțiință despre acest dezastru din presă pentru că nu am avut prezentat un raport al Comisiei de control decât undeva la ora 14:00 în decursul zilei de luni, dar am precizat că nu există fraude”, a spus
Viorel Iliuță.
De asemenea, managerul a mai spus că acea comisie de analiza este constituiă în scopul de a se afla, în 77 de spitale verificate, urmare a cazului de la
Spitalul de Arși din București, dacă se fac operații estetice în trei specialități controlate.
Managerul Spitalului Județean recunoaşte totuşi că s-au găsit câteva deficiențe în urma unor controale în Maternitatea Botoșani.
”În primul rând este o problemă de natură formală, respectiv modul incorect și incomplet în anumite cazuri în care s-au completat foile de observații generale de către unii medici. Precizez că responsabilitatea corectitudinii foile de observație este în sarcina medicului curant. Problemele care s-au constatat pot aparține și medicilor șefi de secție care au obligația de a superviza aceste foi de observație”, a declarat
Viorel Iliuță, managerul Spitalului Județean Mavromati.
El menţionat că o comisie de analiză a constatat deficiențele de la Maternitate și se vor lua măsuri.
”S
igur, confirmăm deficiențele constatate de Comisia de control și am început să luăm niște măsuri. Începând de astăzi este Auditul intern la Spitalul Județean pentru a verifica și a extinde aria controlului.O altă problemă, o constituue problema de natură medicală. Aici s-a încriminat modul de a respecta criteriile de internare prin urgență”, a mai spus
Viorel Iliuță.
CITEȘTE:
Nereguli la Maternitatea Botoşani: Femei la menopauză de cinci-şase ani diagnosticate cu imineţă de avort