700 de botoșăneni au fost purtați marți seară pe aripile muzicii lui Eugen Doga de la Hollywood până la Moscova și de la Chișinău până la București. Ceea ce nu a putut nici o instituție de cultură subvenționată cu bani grei de la buget, a reușit un privat.
Sau doi: Asociația Culturală Regal D'Art și notarul public Lili Bobu.
Au organizat pentru prima dată la Botoșani un concert dedicat în întregime compozitorului decorat și premiat în SUA, Rusia, România, Republica Moldova. Născut în actuala Transnistria, Eugen Doga a împlinit primăvara aceasta 80 de ani, ocazie cu care la Casa de Cultură a Sindicatelor a fost pus în scenă spectacolul ”Dialogurile dragostei...” pe versurile poeților Mihai Eminescu și Veronica Micle, care a umplut până la refuz sala mare a instituției. Muzicologul, autorul coloanei sonore pentru peste 200 de filme, de la celebrul ”Șatra” la ”Maria Mirabela”, a cântat atât la pian cât și la cunoscuta sa muzicuță acompaniat fiind de Orchestra Simfonică a amintitei asociații. Spectacolul dirijat de Marius Hristescu a fost întregit de soprana Alexandra Coman, tenorul Sorin Lupu și acordeonistul Vitalie Advahov, totul fiind însoțit de imagini din spectacole de balet sau cu peisaje românești extraordinare redate pe un ecran uriaș.Totul s-a încheiat cu celebrul vals al compozitorului, ”Gingașa și tandra mea fiară”, pe care au dansat într-un film inclusiv Angelina Jolie cu Johnny Deep.
”Mă mir cum de această mică sală a putut primit atâtea inimi mari!”, a exclamat Eugen Doga la sfârșitul reprezentației la care a primit flori și a fost aplaudat în mai multe rânduri în picioare.
Aceasta după ce i s-a decernat de către Angela Toma titlul de cetățean de onoare al comunei George Enescu, iar Costică Macaleți, i-a acordat o diplomă de onoare din partea Consiliului Județean. Pe scenă a urcat și Lucia Olaru Nenati care i-a oferit două volume de colecție, iar la îndemnul prezentatorului Octavian Ursulescu întreg evenimentul muzical s-a terminat cu un vals în holul Casei Sindicatelor șu cu lansarea CD-ului ”Mari succese”.
Autor, printre altele, de muzică de balet și muzică de cameră, Eugen Doga are două creații incluse în primele 100 cele mai bune melodii clasice din toate timpurile, iar URSS în 1980 și Rusia în 2014 au deschis și închis Jocurile Olimpice de Vară de la Moscova, respectiv de iarnă de la Soci, pe compozițiile moldoveanului.
În anii '80, când președintele de atunci al SUA, Ronald Reagan a efectuat o vizită istorică la Moscova la invitația omologului sovietic Mihail Gorbaciov, a declarat că valsul ”Gingașa și tandra mea fiară” este pentru el cel mai bun al secolului XX. De asemenea, UNESCO a numit acest vals drept a patra capodoperă muzicală a secolului XX.
Eugen Doga este considerat cel mai mare compozitor român în viață.
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024