Poliţia Română scoate la concurs pentru încadrare directă 168 de posturi în mai multe domenii şi strucutri.
Persoanele care îşi doresc o carieră în Poliţia Română se pot înscrie la concursurile organizate pentru ocuparea a 168 de posturi scoase la concurs prin încadrare directă.
Din totalul acestora, 159 de posturi sunt cu încadrare din sursă externă, iar 9 posturi urmează a fi ocupate prin reîncadrare. Posturile scoase la concurs sunt atât de ofiţer (136), cât şi de agent (26) şi personal contractual (6).
Sunt scoase la concurs posturi în domeniile: criminalistică, securitate informatică, operaţiuni speciale, analiza drogurilor, C.B.R.N.e, psihologie, sociologie, comunicare şi relaţii publice, medicină veterinară, logistică, achiziţii publice, implementarea proiectelor, financiar, poliţie rutieră, ordine publică, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, resurse umane, securitate pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.
Unde şi când se fac înscrierile
Înscrierile se fac la sediile unităţilor de poliţie care au scos posturile la concurs, până la data de 13 septembrie 2018, conform Observator Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.
Poliţia Română precizează că informaţii complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiţiile de participare, documentele necesare şi modalităţile de desfăşurare a concursurilor se găsesc pe site-ul Poliţiei Române.
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024