Oamenii sunt ferestre prin care oamenii își filtrează iubirea, spune poeta Mihaela Arhip. De această dată ne aduce vitralii din care eliberează fluturi pentru cei care cred în forța Cuvântului și a Iubirii.
"Cuvintele mele vor desena cercuri la nesfârşit, căzând/ pe suprafaţa sufletului tău, în ora lui de vârf zgomotoasă şi sumbră", scrie Mihaela Arhip în primul poem al volumului ”Vitraliu cu fluturi”, apărut la Editura Eikon București și lansat sâmbătă în sala Muzeului Judeţean Botoşani.
Au vorbit despre carte şi autoarea ei poeţii Maria Baciu şi Cezar-Florin Ciobîcă. Moderatoarea întâlnirii a fost Adina-Simona Mitrofan.
De la volumul de debut - ”Sfârşitul inocenţei” (Editura Axa, 2002), poeta a lăsat mărturii despre ”Libertatea unui condamnat la viaţă” (Editura Axa, 2009). Doi ani mai târziu apare la Editura Eikon volumul de versuri ”(I)reversibil”, coordonând între timp şi Antologia de poveşti pentru copii – ”19 poveşti şi povestea lor”.
”O viaţă de om mi-a trebuit/ ca să învăţ să zbor”, spune Mihaela Arhip, uneori rătăcită în imperiile de cuvinte, alteori eliberată de sensuri şi de umbrele lor. De o generozitate lingvistică menită să îşi poarte cititorul prin universuri poetice de o impresionantă delicateţe, poezia Mihaelei Arhip este în primul rând accesibilă, dar nu întotdeauna facilă. Deschisă tuturor înţelesurilor, ea se lasă descifrată doar celor care simt şi înţeleg Cuvântul.
Despre cuvânt, poezie şi iubire a vorbit şi poeta Maria Baciu.
”Nu este prima carte pe care poeta o prezintă. Dar ce desluşim în această carte este faptul că profesoara este specialistă în limba română, specialistă în cuvânt, ştie toate dedesubturile cuvântului, ştie să îl folosească şi aşa ni-l serveşte nouă în această carte. Eu am înţeles această carte ca fiind una despre cuvânt şi despre iubire”,
poeta Maria Baciu.
Cuvântul ca simbol, poezia drept cale către iubire. Vitralii de stări, de oameni, de înţelesuri.
”Cuvântul reprezintă un simbol care călătoreşte între cele două persoane care formează un cuplu. El are sensurile lui, are greutatea lui. Cuvântul poate fi tăcut, poate fi descifrat, dar el duce o încărcătură foarte mare. Nu degeaba se spune că prin cuvânt poţi să ucizi pe cineva sau poţi să-l înalţi. Asta înţelegem noi din această carte. Cu adevărat între cei doi, dacă porneşte cuvântul din suflet şi are încărcătura iubirii, atunci totul va fi frumos. Iar titlul cărţii, Vitraliu cu fluturi, înseamnă o reflectare a sufletului în culori, în linii, într-un peisaj care reflectă trăirea noastră. Cât de puternică sau cât de absurdă este ea”,
Maria Baciu.
De aceea, completează poeta Maria Baciu, în vitraliul acesta se reflectă sufletul nostru.
”Vitraliu cu fluturi” poate fi o carte a alterităţii, o carte care vorbeşte despre doi oameni care se iubesc şi care mai întâmpină uneori şi greutăţi. Dar, se întreabă şi ne întreabă Maria Baciu, ce se întâmplă atunci cu cuvântul?
”Cuvântul va fi proiectat în acele linii şi culori mai jos, mai întunecat. Spune autoarea: Cine are cuvinte şi nu pierde cuvântul este un om salvat. Ştiind că iubirea este cel mai important lucru, trăirea cea mai adâncă, merge până în adâncul sufletului. A avea grijă de cuvânt şi de exprimarea lui înseamnă consideraţie faţă de cel de alături. Comunicarea leagă oamenii”,
Maria Baciu.
La rândul său, Cezar-Florin Ciobîcă se aşază în postura cititorului, dar trece dincolo de simpla percepţie a cuvântului scris. Poet şi creator de haiku, Cezar Ciobîcă a identificat în poemele Mihaelei Arhip profunzimea şi deopotrivă simplitatea care duce către poezia japoneză.
”Am observat în această carte poeme care prin scurtimea lor se apropie de haiku. Cei care au citit cartea au observat că poeziile nu au titlu. Apoi, toate poeziile sunt aranjate înspre subsolul paginii, cumva ca o notă de subsol. Am reflectat şi asupra acestui aspect şi am dedus că cititorul este invitat să completeze ceea ce lipseşte. Vitraliul este un puzzle, citind poeziile Mihaelei Arhip ai de a face cu senzaţia că trebuie să teşi ceva, în cazul de faţă iubirea s-a destrămat. Între cei doi nu mai există şanse de a retrăi ce a fost odată. Atunci noi intrăm în postura îndrăgostitului care caută, răsfoieşte printre emoţii, sentimente şi încearcă să reconfigureze, după forma propriilor noastre trăiri şi experienţe aceste vitralii care evidenţiază ce a fost frumos”,
poetul Cezar Ciobîcă.
Cititorul simte poezia și o trăiește asemenea. Autoarea volumului nu se teme să transfigureze cuvântul, nici să îi trăiască vibrațiile. Or vitraliul este în primul rând o fâșie de viață cu dublu sens. Indiferent din care parte îi privești culoarea, nu ai cum să nu faci parte din poveste.
Or Mihaela Arhip tocmai asta face: creează ferestre pe care le lasă deschise. Colorează vitralii și apoi eliberează fluturii. Nu așteaptă nimic în schimb. Poate, doar, uneori să privească nostalgic spre un univers golit de dragoste. Dar nici atunci lumea nu pustiește. Pentru că va să vină o nouă carte.
”Mulţumesc pentru că aţi acceptat să primiţi în suflet fragilitatea fluturilor pe care eu am încercat să îi prind în cartea mea. Mulţumesc de asemenea celor care au tradus în cuvinte, către dumneavoastră, gândurile mele. Nu o să vorbesc astăzi despre această carte pentru că în primul rând nu aş putea fi obiectivă. Ce am avut de spus am scris. Vă voi vorbi însă despre stările acelea greu de definit pe care le trăiesc de fiecare dată când încep şi când termin de scris un volum. Într-o carte mai veche mărturiseam că, de câte ori încep să scriu o carte, trăiesc un sentiment straniu, ca şi cum aş redacta la nesfârşit testamentul unui condamnat la viaţă. Dacă întotdeauna când încep trăiesc acest sentiment, când termin sentimentul se transformă într-o întrebare. Şi această întrebare este cuvântul de început al unei cărţi viitoare. Sper ca prin vitraliul de fluturi pe care l-am scris eu lumina să se reflecte din sufletul meu către sufletul dumneavoastră. Sper să simţiţi şi să trăiţi bucuria pe care am trăit-o eu”,
poeta Mihaela Arhip.
Mihaela Arhip s-a născut la Botoşani, pe 31 ianuarie 1970. A urmat cursurile Şcolii 7 şi pe cele ale Colegiului Naţional "A.T.Laurian". Este absolventă a Facultăţii de Filologie. De peste 20 de ani este profesor de limba şi literatura română (Şcoala 6 Botoşani, Şcoala 17 Botoşani, iar din 1998 la Liceul de Artă "Ştefan Luchian"). A debutat cu poezie în anul 1997, în revista Limba şi Literatura română. Colaborează cu versuri şi articole în publicaţii periodice din Botoşani şi din ţară (Archaeus, Cronica, Cronica veche, Dacia literară, Intertext, Mentor, Opinia Fălticeneană, Relief educativ moldav, Revista română, Ţara de Sus).
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
