Cuvintele deputatului botoșănean au atras simpatia presei de peste Prut.
”Printre multiple comentarii pozitive pe rețelele de socializare, cel puțin două persoane publice, campionul mondial Daniel Ghiță și un deputat din Botoșani, au apreciat vizita lui Vladimir Putin la un spital cu suspecți de infectare cu noul coronavirus COVID-19”, scrie un site cunoscut pentru aplecările pro-rusești.
Astfel, potrivit site-ului sputnik.md, campionul mondial la kickboxing Daniel Ghiță critică de zile bune pe pagina sa de Facebook prestația autorităților române în contextul crizei coronavirusului, dar ceea ce l-a deranjat cel mai tare a fost demisia ministrului Sănătății, Victor Costache.
În schimb, un deputat PSD din Botoșani îl consideră pe Vladimir Putin „model de președinte”.
Deputatul PSD Răzvan Rotaru a fost impresionat de gestul președintelui Putin de a-i vizita pe cei bolnavi de coronavirus și îl dă ca ”model de președinte”.
”În plină pandemie, președintele rus, Vladimir Putin a mers personal în centrul medical din Moscova, unde sunt tratați pacienții de coronavirus, a stat de vorbă cu ei, cu personalul medical de acolo și s-a arătat interesat de condițiile în care se află aceștia. Putin le-a mulțumit cadrelor medicale și i-a asigurat de tot sprijinul său. Deci, se poate!”, scrie Rotaru pe pagina sa de Facebook, potrivit sursei citate.
El face o comparație și cu situația din România: ”Frumos ar fi fost să vedem și în România, un președinte responsabil și pentru care soarta cetățenilor să fie o prioritate”.
Pe 24 martie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a efectuat o vizită fulger la spitalul din localitatea Kommunarka, suburbia Moscovei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gabriela Erdic
Apr 29, 2024