Câțiva liberali au fost muștruluiți de liderul tinerilor care au ieșit în stradă anul trecut în noiembrie. S-a întâmplat la ședința de Consiliu Local de miercuri.
Cererea de aprobare a titlului de cetățean de onoare al municipiului Botoșani a fost susținută la microfon de unul dintre reprezentanții Asociației ”Scut Botoșănean”, adică de Bogdan Cărăușu. El a arătat că Vasile și Ioan Maluș reprezintă un model de credință, onoare și demnitate pentru întreaga societate românească, nu doar pentru Botoșani.
În timp ce vorbea, câțiva consilieri locali au început să discute între ei, atenția fiindu-le imediat atrasă de vorbitorul de la microfon.
”Poate că domnii care mai au ceva de discutat consideră că sângele vărsat pentru neamul acesta nu este important. Nu vreau să vă rețin foarte mult”, a spus Bogdan Cărăușu.
În sală s-a făcut liniște.
Tânărul a continuat:
”Într-o perioadă în care regimul bolșevic ducea o luptă acerbă de exterminare a valorilor poporului român, acești frați, Vasile și Ioan Maloș alături de alte câteva zeci de mii de cetățeni români, știuți sau neștiuți au format coloana vertebrală a neamului românesc. Ei au fost osul la care a ajuns cuțitul bolșevic, ei au fost osul prin care cuțitul nu a putut să treacă. Pentru că trebuie să avem grijă de jertfa lor”
Bogdan Cărăușu
Și a continuat….
”Eu personal nu cred că există cuvinte care să poată descrie atitudinea acestor oameni, nu cred că există cuvinte care să poată cuprinde calvarul, iadul prin care au trecut românii întemnițați în închisorile comuniste. Să nu uităm că prin experimentele inumane, animalice chiar de la Jilava, Aiud, Baia Sprie, Canal sau Gherla mai mult decât distrugerea fizică a acestui popor s-a încercat distrugerea lui morală și spirituală”
Bogdan Cărăușu
Discursul înflăcărat a stârnit ropote de aplauze. Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Vasile și Ioan Maluș întregesc astfel cu cinste, lista cetățenilor de onoare ai municipiului Botoșani. (G.E.)
Vezi și: Botoșănean - TREI reproșuri la adresa șefului pentru loc de muncă de toată rușinea
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024