Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” inaugurează două expoziții dedicate vocilor feminine din literatura română.
Scriitoare la „Familia” (1865-1889) este o expoziție care prezintă 42 de poete, prozatoare, eseiste, publiciste, folcloriste și traducătoare contemporane cu Mihai Eminescu, care au publicat în revista „Familia”, condusă de Iosif Vulcan, unele dintre acestea rămânând nume de referință în literatura română a secolului al XIX-lea (Matilda Cugler-Poni, Veronica Micle, Carmen Sylva, Lucreția Suciu, Constanța Dunca-Schiau, Elena Sevastos), altele fiind militante active în mișcarea feministă, dar preferând anonimatul în activitatea lor literară (Smaranda Gheorghiu, de exemplu, și-a semnat toate textele literare cu pseudonimul Smara), iar câteva preferând să nu-și divulge niciodată numele complet și să rămână în arhivele „Familiei” drept Iulia, Elisa, Catinca sau Rosa Trandafir.
Medalioanele care alcătuiesc expoziția conțin informații succinte despre activitatea autoarelor la „Familia” și câte un poem sau fragment de proză, care vin să întregească prezentările, dar și extrase din revistă, care ajută la reconstituirea epocii.
Expoziția de carte Laureate ale Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia reflectă activitatea literară a câtorva dintre cele mai importante scriitoare române. Poete în adevăratul sens al cuvântului – cum ar fi spus patriarhal Titu Maiorescu –, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Constanța Buzea, Angela Marinescu, Gabriela Melinescu și Marta Petreu sunt vocile lirice distincte din literatura română cărora le-a fost decernat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia. Volumele expuse reflectă o parte din opera poetelor care au amprentat, cu lirismul lor singularizat, literatura română a ultimelor decenii.
Cele două expoziții pot fi vizitate în sala „Horia Bernea” a Memorialului Ipotești începând cu 8 martie 2023.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024