De altfel, acest lucru ar fi o practică obișnuită în țările civilizate și mai mult decât atât, România și inclusiv Botoșani ar fi trebuit să aplice această metodă deja.
Instructorii auto susțin că există o strategie la nivel național după care ar fi trebuit să fie aliniată și legislația în ceea ce privește reglementările rutiere, însă peste care se așterne praful de deja 7 ani de zile.
Iar permisul gradual este cuprins în această strategie.
”Se discută de obținerea graduală a permisului de conducere. Ceea ce pentru noi nici măcar nu s-a discutat. Toate țările europene au asemenea permis. Conducere graduală, în sensul că obții un permis de conducere care-ți dă dreptul să conduci pe anumite zone, dar nu în zone centrale și nu pe autostradă. Și însoțit de mama, tata, persoane care își asumă răspunderea pentru tine”
Valentin Vechiu, liderul instructorilor auto de la Botoșani
Permisul gradual nu permite de exemplu, tinerilor, să conducă prin locuri aglomerate. Și o eventuală implementare a acestei măsuri, ar diminua, spun instructorii auto, numărul de accidente rutiere.
„E acea perioadă în care tu, din moment ce ai permis gradual nu ai voie să conduci cu viteză, nu ai voie nimic. La noi azi ia permisul, mâine ia viteză maximă, îi vezi cu Seria 3 sau Seria 5”,
Valentin Vechiu, liderul instructorilor auto de la Botoșani
Și nu în ultimul rând, se vorbește despre obținerea permisului de conducere în două etape distincte, adică proba teoretică să fie separată de cea practică.
”La noi se face toată pregătirea, apoi se dă sala. În alte țări sunt două module, întâi se pregătesc din punct de vedere teoretic. Dai examen, l-ai luat și apoi ai termen de pregătire practică și examen practic. Este mult mai eficient, omul dacă nu ia sala, nu pune mâna pe volan. Nu mai poluăm atât, sunt persoane care poate nu au luat sala niciodată”,
Valentin Vechiu, liderul instructorilor auto de la Botoșani
Aceste aspecte sunt alte motive pentru care instructorii auto ies mâine în stradă.
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024