În ultima ședință din acest an, consilierii locali de la Botoșani au aprobat printre altele și nivelul taxelor și impozitelor ce vor fi plătite de botoșăneni anul viitor.
Singura taxă care a înregistrat o creștere este cea pentru concesionarea locurilor de parcare din municipiu care a crescut de la 131 de lei pe an la 172 de lei, în cazul persoanelor fizice.
Persoanele juridice vor plăti o taxă de 630 de lei pe an, față de 467 de lei cât a fost anul acesta.
Fostul primar nu a scăpat ocazia de a-l taxa pe actualul pentru această mărire.
„Noi am hotărât o dată nivelul taxelor și impozitelor din municipiul Botoșani prin acea hotărâre care este obligatorie să o dăm până la finele lunii aprilie a anului în curs. Este pentru prima dată în ultimii 4 ani când se măresc niște taxe. Dacă se venea cu această propunere în aprilie 2020, binînțeles că votul era invers, absolut răsturnat, în funcție de majoritatea din CL. Tehnica este clară, haideți să votăm în primul an măriri de taxe pentru că se uită până la finele mandatului”,
Cătălin Flutur, consilier local PNL
Consilierul local PNL a mai vrut să clarifice faptul că sumele colectate din această taxă nu sunt cu destinația clară pentru amenajarea de noi parcări ci sunt strânse în bugetul consolidat al orașului și ulterior pot fi repartizate.
Și în același timp a salutat măsura de reducere a taxei pentru alimentație publică pentru HoReCa, la jumătate însă a considerat că „se ia de la botoșăneni” de la majorarea celei pentru parcare.
„Oare prin mărirea acestei taxe nu o să ajungem la neplata taxei de parcare, că deja știm că sunt mulți care nu plătesc. Dar voi merge și voi spune, cum am ajuns să mărim taxele și impozitele în condițiile în care timp de 4 ani nu le-am mărit și în condițiile în care am avut o hotărâre de CL care este definitorie și care păstra taxele și impozitele pe anul viitor”,
Cătălin Flutur, consilier local PNL
Primarul Cosmin Andrei i-a oferit un răspuns imediat, la intervenția sa.
„Știți cum e, ca la loz în plic, trebuie să tragi un loz ca să vezi dacă ai câștigat sau nu, dv. ați spus acest lucru și atunci când afirmați că nu v-ar fi trecut hotărârile de CL, eu vă aduc aminte că ați avut majoritate cu ajutorul d-nei Roșu care a trădat grupul PSD și care a fost dată afară pentru acest lucru. Și ați avut posibilitatea să aprobați ce nivel al taxelor ați fi propus. Mai mult, această hotărâre la final de an s-a luat dintotdeauna, dintr-o dată sunteți lovit de amnezie și nu vă aduceți aminte ce s-a întâmplat în CL. Așa am procedat de fiecare dată”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Primarul a dat asigurări că banii vor ajunge la noile parcări și că nu vor fi astfel de locuri pentru mașini care să fie neachitate în oraș, având în vedere cererea extrem de ridicată și mai ales faptul că la unele licitații s-a ajuns la o sumă de chiar 1.000 de lei pentru un loc de parcare.
Iar majorarea propusă este una ușoară, la limita suportabilității.
Liberalii au depus un amendament prin care taxa pentru alimentație publică pe care o achită administratorii de hoteluri, restaurante și cafenele să fie eliminată total, însă la vot această inițiativă a fost respinsă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024