În cadrul ședinței extraordinare de vineri consilierii județeni au votat proiectul de hotărâre privind aprobarea Acordului de Asociere pentru realizarea obiectivului de investiții „Pod de beton armat peste râul Siret, pe drumul judeţean DJ 291K km.7+220, Zamostea, județul Suceava şi Talpa, județul Botoşani.
Proiectul a fost votat de către toți cei 28 de consilieri județeni prezenți la ședință. Același lucru au aprobat săptămâna aceasta și omologii din Suceava.
De altfel, nu este pentru prima dată când se semnează un astfel de acord. În anul 2001 s-a mai stabilit o astfel de înțelegere care însă nu s-a concretizat și astfel investiția nu a fost finalizată.
„ În anul 1996 au fost începute lucrările la Obiectivul de investiţii «Pod de beton armat peste râul Siret, pe drumul judeţean DJ 291K km.7+220, Zamostea, jud. Suceava şi Talpa, jud. Botoşani» , dar acestea au fost sistate în mai multe rânduri. În anul 2001 a fost încheiat un Acordul de asociere nr. 7921/09.07.2001 între Consiliul Județean Botoșani și Consiliul Județean Suceava, în vederea continuării lucrărilor. În acest moment lucrările nu sunt finalizate. Au fost realizate două culei, șase pile și parțial rampele de acces pe pod, fiind necesare expertize, având în vedere perioada mare de timp scursă și viiturile suportate în anii 2005, 2008 și 2010”,
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani – în referatul de aprobare
Șefa de la Județ a anunțat că pentru continuarea lucrărilor este nevoie de efectuarea unei expertize tehnice.
„Pentru continuarea lucrărilor se impune realizarea expertizei tehnice de specialitate prin care se va certifica starea tehnică a lucrărilor de infrastructură şi suprastructură la podul în cauză, iar în funcție de recomandările din expertiză, se vor continua procedurile de achiziție publică privind elaborare Studiu de fezabilitate, aprobare indicatori tehnico-economici, proiect tehnic și execuție lucrări”,
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani – în referatul de aprobare
Prețul estimativ al lucrărilor se va stabili prin hotărâre de către fiecare Consiliu Județean, în urma întocmirii devizului general.
Contribuția la cofinanțarea investiției va fi suportată în mod egal de către consiliile județene Botoșani și Suceava.
Vezi în documentul atașat mai multe detalii
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Proiect de hotărâreRedacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 24, 2024
Tragedie în Ajunul Crăciunului: Casa unei familii din județ, mistuită de foc
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Garda de Mediu Botoșani la final de an: Sute de controale și amenzi uriașe pentru nereguli ecologice
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile