Din 30 de ani trecuți de la revoluție, municipiul Botoșani a fost condus 12 ani de același om. Alți patru ani a fost consilier local și încă patru consilier județean. Ținând cont că în 1996 a dobândit deja primul mandat de ales local, putem spune că este cel mai longeviv om politic la nivel înalt din Botoșani. Dacă își va prelungi longevitatea politică rămâne de văzut pe 27 septembrie. Așadar, seria interviurilor realizate de Botoșăneanul cu pretendenții la funcția de primar continuă astăzi chiar cu ocupantul postului, Cătălin Flutur.
- Dle Flutur, sunteți la a patra candidatură la Primărie, dacă nu o punem pe cea de acum 4 ani. Sunteți la a cincea candidatură, dar ideea e că veniți după trei mandate de primar. Cu ce poate veni în plus un edil după 12 ani trecuți pe acest post?
- În primul rând poate să vină cu experiența acumulată în toți acești ani, experiență în toate domeniile de activitate care țin de activitatea unui primar sau a unui Consiliu Local. Pentru că, chiar am văzut pe foarte multă lume, dar nu e prima dată, în toate campaniile electorale când am contracandidați care găsesc soluțiile miraculoase pentru municipiu. Toată lumea găsește doar părțile rele dintr-o anumită guvernare locală și toată lumea vine cu tot felul de idei, cu soluții. Sunt aproape convinși că se va lucrul acela, iar eu știu exact că, cele mai multe dintre spusele contracandidaților mei sunt doar niște utopii. Niște lucruri pe care, e greu acum să spui că nu se pot rezolva nici într-un mandat, nici în două în totalitate, iar totul este legat de potența financiară a municipalității.
- Dați-ne exemplu de o utopie pe care ați auzit-o în această campanie electorală.
- Eiii, eu am auzit mai multe pentru că am auzit și utopii de genul pe care nu le pot uita, cu trenul de mare viteză Botoșani – Suceava, de un stadion undeva în zona Dumbrăveni care să țină și Botoșani și Suceava. Acum aud fiarte multe persoane care spun că vor rezolva problema drumurilor care nu sunt asfaltate din Botoșani și aici vorbesc de mahalale, zona de periferie. Persoane care spun că le-ar rezolva foarte repede, neștiind cât costă un km de drum, dacă sunt bani sau nu. Sunt probleme pe care noi le avem pe agendă în permanență și știm exact cât se poate și când.
- Ați adus aminte de stadion, FC Botoșani ar putea avea șansa istorică de a juca în Europa League cu Tottenham Hotspur, finalista de anul trecut din Champions League, dar nu poate evolua la Botoșani. Cum de, la șapte ani de la promovare nu reușim să avem un stadion la standarde europene?
- În primul rând vreau să felicit echipa, staff-ul tehnic și nu în ultimul rând, cei care au investit în echipă, este un lucru extraordinar pentru municipiul nostru. Și mă bucur din suflet, pentru că știu exact ce efort s-a depus în timp, de la liga a treia, chinurile facerii, la promovarea din 2012, care a fost un lucru extraordinar. Avem un stadion care corespunde tuturor normelor ca să jucăm fotbal în România, în ligile noastre, avem stadion care s-ar fi pretat pentru primul și al doilea tur. Într-adevăr, nu avem un stadion nou și știu că este și o preocupare a multor botoșăneni...
- Nu este o preocupare și pentru dvs.?
- În primul rând vorbesc aici de microbiști. Bineînțeles că este o preocupare și a noastră. O să fac un mic remember: jucam undeva în Divizia B, meciurile erau televizate, printre primele televizări în anii 2005 – 2006 și mă uitam la meci ca un chibiț adevărat și am auzit crainicul care a spus: „în mocirla de la Botoșani”. Și am spus gata, halt, haideți să facem stadion, puțini își amintesc ce însemnma mocirla de la Botoșani. Am regazonat, arată extraordinar terenul ca suprafața de joc, după aia au venit tot felul de norme cum să arate vestiarele, tribunele, toate cu scaune. Au fost investiții punctuale la câți bani am avut. În anul 2016, iulie, după ce am ieșit primar, chiar în luna iulie am fost la Compania Națională de Investiții (CNI) să reîntâresc ideea că suntem în Liga 1, făceam o figură frumoasă, și am vorbit cu directoarea CNI, mi-a spus: «da, dle Flutur, noi avem de organizat Campionatul European din 2020, vor fi doar vreo trei sau patru stadioane cele care se vor face, se vor reface ca să putem găzdui jocurile și apoi vom vedea». O explicație logică de altfel. Și am spus: foarte bine, atunci mai așteptăm. Dar am rămas cu cererea la CNI. Surprinderea mea a fost că aceeași instituție a statului a uitat că este Campionatul European în 2020 și a aprobat să se facă două stadioane din banii statului. Unde credeți? La Alexandria, era undeva în divizia a patra, dar prim-ministru era pe atunci dl. Dragnea.
- Nu prim-mnistru, președintele Camerei Deputaților și președintele PSD...
- ... Conducea România. Și la Târgoviște, unde era o echipă tot de liga a patra. Și am spus: bun, pot să înțeleg că este Campionat Europan, dar n-am să pot să înțeleg de ce s-a ales să se facă două stadioane noi în orașe cu echipe neperformante. Am continuat demersurile la CNI pentru că exista un studiu de prefezabilitate, am făcut o serie de documentație și am prins în bugetul fiecărui an o sumă care să ne permită să facem o documentație pe care să o depunem la CNI. Ținând cont că era guvernare clar PSD, am dat o dispoziție de primar și l-am rugat pe dl viceprimar (Cosmin Andrei - n.r.) să se ocupe de această problemă și să-mi promoveze proiectul la CNI, lucru care nu s-a mai întâmplat. Bucuria mea este că abia în luna ianuarie a acestui an am primit confirmarea de la CNI că proiectul nostru este eligibil și ne-au prins în calcul pentru a face un stadion nou la Botoșani. Singura paranteză pe care o fac este că în luna ianuarie, în care am primit adresa de la CNI, tocmai se schimbase guvernarea. Și nu este singurul lucru care a venit ca un lucru bun pentru Botoșani, începând cu luna noiembrie a anului trecut.
- O clipă, dl Iftime spune altceva și a declarat-o chiar și la emisiuni TV. Spune că de fapt a fost înșelat și la CNI nu este nimic.
- Nu, noi avem această confirmare, dar asta nu înseamnă că o să facem un stadion nou la Botoșani repede, pentru că noi nu avem bani să facem un stadion nou la Botoșani, ca municipalitate. Tot ce este important este că avem o documentație și stăm la mila statului.
- Ați trimis acum o zi, două un comunicat privind preluarea Cinematografului Unirea și ați anunțat înființarea unui centru cultural acolo. M-am uitat pe programul dvs. din urmă cu patru ani, aveați prins același lucru.
- Corect!
- Înființarea unui centru cultural la actualul Cinema Unirea. Ne aflăm cam în aceeași fază...
- Da, ne aflăm în aceeași fază dar cu o singură diferență: cerem această locație să o administrăm noi, cei de la Primărie, pentru că suntem singurii care mai putem să o administrăm și să mai investim, pe fonduri europene, bineînțeles. Eu o cer de foarte mult timp, am primit la un moment într-o Hotărâre de Guvern aprobarea să preluăm acel cinematograf și vorbim exact de anul 2016. Faptul că acest cinematograf era la Botoșani și nu trebuia să iasă Botoșani cu nimic în față, a făcut ca în timpul guvernării PSD, chiar dacă am făcut zeci de adrese: este o Hotărâre de Guvern, dați-ne cinematograful! Mai mult, am avut posibilități pe diverse axe, chiar să construim acel centru cultural: poziția extraordinară din centrul orașului, sala de spectacole care poate fi renovată și bineînțeles că vom păstra în cea mai mare parte a timpului proiecția de filme, dar posibilitatea de a înălța clădirea respectivă, ne-ar fi permis să adunăm instituțiile de cultură. Și aici mă refer în mod expres la cei de la Filarmonică care stau în băjenie de foarte mult timp și plătim foarte multe chirii, să le oferim o casă a lor, cu o sală mare de repetiții, iar vinerea sau când au ei concertele să alternăm spectacolele cu filmele. Demersuri peste demersuri. În sfârșit, RADEF, la insistența ministrului culturii, ne-a făcut o adresă și în prima ședință de Consiliu Local, vom intra pentru a face comisia de predare – primire. Deci acum este sigur. Abia acum după atâta amar de vreme, HG este respectată. Și vom prelua această clădire, că asta ne-am dorit tot timpul, și putem să facem un centru cultural, dar o să mai spun iarăși: ată, noi nu avem bani să facem un centru cultural, nu avem bani suficienți în buget, cum nu avem bani proprii pentru investiții, dar sunt proiecte absolut eligibile în fiecare exercițiu financiar al Uniunii Europene.
- Ceva eligibil și cu energia termică pe care o plătesc botoșănenii, fără să o consume, mă refer la blocurile din municipiu...? Pentru că m-am uitat pe programul dvs. din 2016 și acolo ați promis că oamenii nu vor mai plăti energia termică din blocuri, ceea ce nu consumă practic. Este o nedreptate.
- Într-adevăr, este acea sumă forfetară.
- Un fel de taxă.
- Ca un fel de taxă. De altfel, reglementată prin lege. Demersurile făcute pentru a scoate această taxă, pentru că legea e lege, au fost făcute atât la ANRSC, care au avut tot felul de directori, unii au fost și pe la Botoșani și au promis tot felul de lucruri, cât și la ministerele de resort pentru a schimba acea lege care este într-adevăr o nedreptate. Iar societatea de termoficare de la Botoșani, Modern Calor, nu trăiește nicio secundă din banii ăia, în schimb legea ne obligă să calculăm și să încasăm acei bani.
- Practic, oamenii sunt puși să plătească ceea ce ei nu solicită.
- Demersurile au fost făcute, același lucru se întâmplă în toate orașele care au termoficare, dar nici nu a fost un interes din partea guvernanților să rezolve această problemă. Asta nu înseamnă că noi nu am făcut. Eu care am lucrat atâția ani ca primar, dar și în serviciile comunale, știu că nu trebuie decât un pic de voință politică. Sub nicio formă nu putem să luăm o decizie la nivel local. Nu e o problemă de nivel local.
- Acum aveți guvern PNL, ați putea face câțiva pași înainte.
- Este adevărat, îmi dorescă să avem în continuare un guvern PNL și după alegerile din toamna asta, pentru că numai așa putem să dezvoltăm Botoșaniul. Eu am și exemple concrete pe care pot să le dau. Atât timp cât am avut guvern care era apropiat de noi, mă refer la guvernul partidului din care fac parte, atât timp cât am avut Consiliu Județean aproape de noi ca și culoare politică și atât timp cât am avut și majoritate în Consiliu Local, nu am avut probleme. Și de asta am avut dezvoltări accelerate în toată perioada în care tot ce a însemnat factori de decizie Guvern – CJ – Primărie, cântau la unison. Ce am constatat eu în perioada asta? O încrâncenare pe municipiul nostru, împotriva Botoșaniului, pe un singur motiv, că primarul era de altă culoare. Închipuiți-vă, vorbim de o guvernare PSD din 2012 până în 2019, gândiți-vă că am avut CJ, că și ei ne repartizează niște bani, unde era președinte PSD și majoritate PSD și un CL cu majoritate PSD. Deci, încrâncenarea împotriva Botoșaniului a fost de fapt încrâncenarea unor guvernanți împotriva unui singur om.
- Vă dau dreptate, cel puțin parțial. Într-adevăr, am fost noi la ședințe de CJ și am scris în nenumărate rânduri că Dorohoi primește mai mulți bani decât Botoșani. Pe de altă parte, dvs. când ați candidat în 2016 nu ați condiționat realizarea obiectivelor de un anumit guvern sau de o anumită coloratură a CJ sau CL.
- Bun, când pleci la drum și-ți propui o serie de obiective, te gândești că măcar o să ai majoritatea în CL și atunci poți să gândești pașii pentru a rezolva niște proiecte, cele mai multe europene. Haideți să ne gândim că Europa ne-a dat bani în 2014. Noi trebuia să terminăm proiectele în 2021 și au venit 30 de miliarde de euro în România. Ne-am trezit în 2019 că noi nu aveam niciun proiect aprobat și am spus: oare de ce? Înseamnă că sunt oameni slab pregătiți sau există dezinteres. Ca de fiecare dată, am depus proiecte pe toate axele care ne erau favorabile. Auzeam că s-a mai semnat un proiect la Constanța, poate unul la Galați... la Botoșani niciodată. A trebuit să merg la sfârșitul anului trecut să-mi caut proiectele. Și să întreb: de ce nu ați semnat niciun proiect pentru Botoșani?
- Și care a fost răspunsul?
- Nu era niciun răspuns, le găseau prin niște sertare, prin niște cotloane și spuneau: a, ăsta e proiectul de la Botoșani. O verificare sumară pentru că trecuse niște etape, numai nu doreau să semneze. Cele mai multe dintre lucrurile pe care le-am propus au fost legate de posibilitatea atragerii banilor europeni. Pentru că și în perioada de pre-aderare, când au fost fondurile PHARE și ISPA și după aderarea la UE în 2007, când ne-au venit bani, noi am accesat absolut toate proiectele care se puteau accesa, unde eram noi eligibili. Și nu am pierdut niciun proiect, să ne spună cineva: nu e bun proiectul, nu îndepliniți numărul de puncte. Și culmea e că am putut chiar să le implementăm. În afară de două proiecte care au rămas în curtea Primăriei, dar cei care au condus Primăria în perioada 2012 – 2016 nu numai că nu au știut să cheltuiască niște bani – cineva ne-a dat niște bani, trebuiau doar să îi cheltuiască - dar am și pierdut banii aceia. Drept urmare, acum avem o problemă că am zis: dle, hai să vedem ce putem face, apropos de ce promite fiecare în campanie. Și o să merg întotdeauna prin comparație pentru că și cetățeanul poate să vadă prin comparație. Ați văzut ce s-a întâmplat până în 2012? Când noi am atras totuși vreo 100 de milioane de euro, care sunt foarte mulți bani, numai cine nu are noțiunea banilor nu știe, că adu pe unii care spun «ce înseamnă banii aceștia?» Nu mulți, foarte mulți bani. A fost o perioadă absolut de pauză, de noaptea minții la Primăria Botoșani. Nu poți în patru ani să finalizezi un exercițiu financiar, să intri în altul și să aduci doar 1,7 milioane de euro. Eu pot să spun că în programul meu de guvernare locală pentru 2020 – 2024, îmi propun ce cei 110 milioane de euro...
- Dar nu erau 85 de milioane de euro?
- Nu, sunt proiecte semnate de 86,3 de milioane de euro și mai avem proiecte pe drum, chir am mai primit niște accepturi până la 110 milioane, o parte pe POIM, să finalizăm problema termiei în Botoșani. Patru proiecte le-am depus chiar ieri (pe 9 septembrie – n.r.) pentru a intra pe reabilitarea termică a patru școli din Botoșani, nici nu am mai ieșit să anunț, totul merge cu repeziciune. Și vorbesc de Colegiul Eminescu, Școala 10, Liceul Pedagogic și de Liceul de Artă. Acolo se adună, să putem noi să ducem la capăt aceste proiecte care vor schimba în totalitate fața Botoșaniului. Pentru că acum sunt eligibile alt gen de proiecte, altfel de proiecte decât cele pe care le-am avut până prin 2012. Acum a devenit eligibilă în primul rând reabilitarea transportului în comun.
- Haideți să ne oprim puțin la transportul în comun pentru că au fost numeroase acuzații la adresa dvs. și nu aduse doar de un singur candidat, ci aduse chiar de mai mulți candidați, vizavi de aceste autobuze aduse din Turcia. O dată, ele au venit din iunie-iulie și au fost puse în circulație abia din august, plătim în septembrie, am înțeles, prima rată, dar o plătim pentru luna iulie, când autobuzele nu au circulat, iar unul dintre candidați a făcut și un calcul, cum că se consumă o tonă de combustibil în fiecare zi. Un expert contabil, nu chiar oricine.
- Să ne înțelegm foarte bine, este o perioadă tampon în care reabilităm calea de rulare și vin tramvaiele noi, în care trebuia să rezolvăm problema transportului local. Am făcut demersurile la timpul potrivit, aceleași autobuze circulă și în Bucureștiul lui Firea și în Iașul lui Chirica. Am organizat o licitație, ce aducem pentru o perioadă de timp, cât tramvaiele vor sta pe tușă? În ultima ședință din aprilie, am hotărât în CL care sunt pașii pe care să-i urmăm. Reprezentanții în AGA ai CL trebuiau să pună în aplicare hotărârea luată de CL. Trebuiau în primul rând să certifice CA-ul, să schimbe regulamentul de organizare și funcționare a societății Eltrans și să modifice organigrama. La Eltrans aveam doar vatmani, controlori și cei care lucrau în depou și trebuiau să angajeze șoferi. În mod inexplicabil, reprezentanții AGA de la Eltrans nu au respectat HCL. Nu numai că nu au respectat, dar au pus bețe în roate. Și atunci nu am putut să facem toate demersurile ca să angajăm oameni. Dar în paralel că știam că trebuie să aducem autobuzele ca să înlocuim tramvaiele.
- Dar de ce trebuia să angajați oameni, vatmanii nu puteau face din timp școala de șoferi? Adică nu se știa că vor veni autobuzele?
- O parte dintre ei au început aceste școli de șoferi și să-și scoată atestatul. Și s-a întâmplat lucrul acesta, că ne-am gândit, unii cu aptitudini mai multe, alții cu aptitudini mai puține. Din păcate, ceea ce a venit peste noi cu pandemia, cu Covid-ul, au închis aceste școli. Soluția de avaria pentru noi a fost să găsim, să angajăm din mediul extern măcar câte un șofer pe autobuz pentru că trebuie trei. Și veneau și vatmanii. Și spuneți foarte bine, faptul că n-au pus în aplicare cei din AGA hotărârea de CL, au pus bețe-n roate, cu gândul că poate mai sare un tramvai de pe șine, că poate se întâmplă vreun accident și toată vina cădea doar în capul primarului Flutur, nu a unui Consiliu Local. Primarul Flutur sau primarul în general nu are niciun fel de influență sau autoritate împotriva societăților din subordinea CL. În 2016 colegii de la PSD au numit membri în AGA încălcând legea, doar membri ai PSD. Nu știu câtă cunoștință are un profesor sau un funcționar ca să conducă...
- Dar directorul general este de la PNL, consilier județean chiar pentru o bună perioadă de timp.
- De acord, dar directorul general este subordonat Consiliului de Administrație și CA este subordonat AGA care decide când se schimbă regulamentul, organigrama la fiecare societate. Și atunci, cu chiu cu vai, am reușit abia în luna mai să creăm o majoritate în CL, și nu m-am așteptat să meargă așa repede, chiar m-am bucurat și i-am felicitat că au reușit să rezolve această licitație ca să vină autobuzele la Botoșani. I-am felicitat pentru că știam că pot să înlocuiesc mai repede tramvaiele care deveniseră pericol public. Autobuzele au venit la jumătatea lunii iunie. Furnizorul, BCR-ul Leasing, că de fapt ei sunt furnizorii, ne-au înțeles și ne-au dat o perioadă de grație: OK, am înțeles ce este acolo, n-o să plătiți. Dacă va trebui să plătească pe luna iulie chiria pe autobuze, sigur ne vom îndrepta – și am senzația că deja cei de la Eltrans s-au îndreptat - împotriva colegilor noștri din Consiliul Local care reprezentau AGA la Eltrans și vor plăti banii ăia. Asta este foarte simplu.
- Referitor la plătit, este un lucru pe care nu știu dacă l-a mai hotărât AGA și anume varianta de leasing. Noi vom plăti 5 ani de zile, o rată, o chirie pentru aceste autobuze și la sfârșit vor reveni furnizorului, nu vor intra în proprietatea municipalității.
- De acord, dar cu posibilitatea poate de a le cumpăra, ca la orice mașină, ca la orice leasing operațional, pentru că noi nu aveam bani să cumpărăm autobuze, nici electrice, nici să le cumpărăm. Exact ca la tablete acum la școli, cel mai simplu e să cumperi un abonament și posibil să-ți rămână tableta. Dar chiar nu era altă soluție. Cu chiu cu vai am găsit soluția să achiziționăm tramvaiele, acea licitație pe care o ține Ministerul Dezvoltării și ne vor veni și nouă tramvaiele noi, cu posibilitatea de înlocuire pe o bucățică de timp, cele mai bune din tramvaiele care rămân în parc, eventual să ajute la început. Sau să cumpărăm altele, deja ne gândim că ar trebui, că vine perioada de iarnă, poate mai luăm două autobuze pentru a completa parcul. Este o soluție pe care au adoptat-o absolut toate municipalitățile din România.
- La Brașov s-au adus autobuze ecologice...
- Da, e foarte bine că spuneți lucrul acesta. Era si posibilitatea de a cumpăra autobuze electrice și am văzut o întreagă discuție. Dar atunci noi nu am mai fi eligibili. Pentru că această axă 4 din POR, cei de la UE au spus: foarte bine, schimbați, vă dăm bani. Dar acolo unde sunt tramvaie, vă dăm bani pentru tramvaie pentru că tramvaiul este cel mai sigur și mai ecologic...
- Asta știm, eu mă refeream la autobuzele actuale...
- Deci noi nu putem să scoatem din joben să spunem: nu, dă-mi voie să fac troleu sau autobuze. Nu! Cine ne dă banii, ăla ne pune și condițiile. Un autobuz electric, nu o să-l luăm deocamdată într-un leasing operațional, ar fi costat mult mai mult și nu aveam o infrastructură pentru a rezolva autonomia acestor autobuze.
- Adică stații de încărcare pe românește spus...
- Da. O dată vorbim de stațiile de încărcare, dar nu există pe piață închiriere în leasing de autobuze electrice. Că ele nu se fabrică în România, tot din Turcia sau Polonia, ei le fabrică doar pentru vânzare și într-un număr limitat. Ei nu pot onora toată cerința de pe piața românească, pentru că toate orașele mari au intrat în acest program. Ei nu sunt în stare acum să asigure nici măcar cerința de pe piața românească.
- Care considerați dvs. că este realizarea cea mai mare din acești patru ani de mandat?
- Oh! Eu aș putea să enumăr mai multe. În primul rând cred că, din punct de vedere financiar am rezolvat o mare problemă a Botoșaniului pe niște împrumuturi care nu am înțeles de ce au fost făcute în perioada 2012 – 2016, cu niște dobânzi înfiorătoare. Păcăliți am fost, și cei din Consiliul Local, că vezi Doamne că Banca Mondială ne-a dat bani cu împrumut, ”o mare realizare”, dar cu dobândă de 7,8%. Era o povară imensă pe umerii bugetului municipiului.
- Dar oamenii nu resimt asta în mod direct, ei vor să vadă ceva în oraș, de asta întrebam ceva de o realizare.
- Eu o să spun din punct de vedere financiar. Gândiți-vă că am adunat toate creditele într-o singură căciulă, cu o dobândă de 0,74%, bineînțeles, la care se adaugă acel ROBOR. De departe realizarea cea mai mare este deschiderea parcului de agrement Cornișa. Cred că nici nu mai trebuie să pomenim: o dată că ne-am pus pe harta turistică a țării, o dată că am făcut cel mai complex parc de agrement din țară, satisface botoșăneanul de rând prin ceea ce se oferă acolo, dar trezește și invidia multor vecini de-ai noștri care nu s-au gândit la așa ceva. Și deschiderea Cornișei cred că este un lucru extraordinar pentru Botoșani. O să vă mai spun o altă realizare, chiar dacă ea nu se vede.
- Chiar dacă am cerut doar una.
- În momentul în care ai 5 milioane de euro în mână ca să refaci un teatru. Care nicinu se dărâma, dar ne-a dat cineva niște bani de pomană și am zis: hai să refacem teatrul. Să lași în starea în care este și să pierzi și banii europeni... Că ne-am trezit la un moment dat că teatrul este în ruină, nu mai avem nici finanțare, de unde o să găsim bani totuși să facem teatrul?
- Acolo constructorul a venit și a solicitat o suplimentare de vreo 8 milioane de lei, dacă nu mă înșel eu, pe motiv că teatrul s-ar dărâma dacă s-ar continua lucrările.
- Nici măcar de 8 milioane de lei. Era vorba de vreun milion și două sute de mii de euro.
- Ei, pe acolo pe undeva. Cum se puteau da acei bani, dacă licitația era câștigată pe o sumă? Suplimentarea era de peste 25% față de contractul inițial.
- Fără nici un fel de problemă, în momentul acela decizia corectă, exactă și ca să nu pierdem banii era ca acei bani să-i pună municipalitatea. Pentru că 1 milion și ceva de euro nu era o sumă, la ce înseamnă complexitatea și la interesul stârnit în timp de reabilitarea teatrului. A trebuit să muncim încă trei, patru ani să aducem banii înapoi. Acea problemă cu consolidarea este rezolvată în totalitate. Și nu mai poate să spună nimeni acum să teatrul are o problemă de consolidarea și că se va dărâma vreodată pentru că am rezolvat această problemă.
- Bun și atunci de ce nu sunt schele?
- Cine nu vede muncitorul atârnat de schele în afara clădirii crede că acolo nu se întâmplă nimic. S-a lucrat ca în mină, teatrul arată foarte bine la interior. Vor fi și schele în afară, pentru că este proiectul de modernizare. Din păcate, iarăși o mare hibă a guvernului trecut, a fost acea ordonanță 114 care a paralizat tot ce înseamnă investiții în România. Aceeași problemă am avut-o și la blocurile sociale din ANL Cișmea, am avut-o parțial și la ANL-urile de pe Iașului și parțial și la Spitalul de Boli Paliative. Pentru că erau niște contracte semnate de statul român prin diferite instituții cu un constructor, bătut în cuie și să ajungi la situația în care un muncitor din construcții care avea 740 de lei salariul la un moment dat, să ajungă în doi-trei ani pe o voință doar politică la 3.000 de lei. Este logic că nimeni nu putea să aducă bani de acasă, statul a spus: noi nu mai putem da bani că sunt contracte în derulare și sunt bătute în cuie și atunci a trebuit ca fiecare să renunțe la aceste contracte și să rescoatem la licitație fiecare obiectiv de genul acesta, dar cu toți indicatorii reanalizați, adaptați la noile condiții. Pentru că odată cu creșterea salariilor au crescut și prețurile la materii prime. Și atunci am fost nevoiți să organizăm licitații pentru reactualizarea sumelor, câte trei-aptru licitații. Și știți cât durează o licitație la care nu vine nimeni. Așa am pățit și la Biserica Sfântul Gheorghe unde la licitație nu venea nimeni, har Domnului că în sfârșit am reușit să actualizăm prețurile și să avem acolo un constructor.
Nimeni nu a întrebat și nu și-a pus problema, c toată lumea a contestat celebra ordonanță 114, dar nimeni nu a explicat care au fost efectele găunoase ale acelei ordonanțe. Au vrut să dea bine în ochii unor potențiali alegători triplând salariile, din păcate au blocat tot ce înseamnă investiții în România. Pentru că trebuia că totul să fie recalculat de la capăt. Orașele care au firme de proiectare, orașele mari care au firme stabile de proiectare, mulți arhitecți și-au rezolvat mai repede problema. Noi degeaba am scos la licitație, le era greu să ajungă la Botoșani și înțeleg de ce. Din cauza infrastructurii. Pentru a ajunge la Botoșani de la Oradea, București sau Craiova, spuneau: dle acolo nu putem ajunge în mod normal. De ce? Pentru că în mod vădit Moldova a fost lăsată în izolare pentru a gestiona doar caracterul social al alegătorului. Zonele dezvoltate, în care s-a investit în România, în general votează cu Dreapta, cei care promovează investițiile. Oltenia, Moldova și chiar o parte din Muntenia în mod voit au fost lăsate în subdezvoltare, pentru că ești dependent de stat. La 57.000 de salariați în județul Botoșani, din care doar 11.000 sau 12.000 produc plus valoare, iar restul sunt dependenți de stat, este un bazin electoral extraordinar pentru un partid socialist.
- În 30 de ani nu a fost doar PSD-ul la putere. Am vorbit espre principala realizare a dvs., mi-ați spus mai multe. Care considerați că este principalul eșec sau principala nerealizare din acești patru ani?
- Vreau să continui un pic, să punctez totuși la realizări. Trebuie să le aduc aminte și să le spun tuturor celor care vor vedea acest interviu și iar voi fi nevoit să fac comparația, că doar prin comparație pot să demonstrez cuiva cine a făcut mai mult sau mai puțin și cine vrea să facă. Și o să vorbesc iar de mandatul 2012 – 2016 cu puterea într-o singură mână, când în municipiul Botoșani s-a făcut, s-a modernizat doar o jumătate din stradă și vorbesc de Maramureș. În patru ani, cu bugete, cu împrumuturi, au făcut o jumătate de stradă pe care nu era asfalt, ca să înțeleagă lumea ce înseamnă nemodernizat. O jumătate de stradă!
- Eu îmi amintesc și de două sensuri giratorii, cel de la bazar și cel de la Petru Rareș...
- Nu, vorbesc de străzi nemodernizate, pentru că aici vreau să ajung. A trebuit să mă întorc la Primărie și am reușit să terminăm în trei săptămâni și acea jumătate de stradă, pentru că și acolo a fost lispă de voință, să mai finalizăm două străzi, Ana Ipătescu și Dimitrie Bolintineanu, să terminăm acum și Drumul Tătarilor. Și atunci am să vă dau un exempluȘ cineva care vrea să vină acum la Primărie face o jumătate de stradă, noi deja suntem la 300 și începem și Crinilor și Iuliu Maniu și nu numai. Pentru că avem bani pentru Vâlcelei, Izvoarelor și încă o stradă care sunt pe fonduri europene. Trebuie să facem comparație. Deci tu, care ești la putere și faci în patru ani o jumătate de stradă, vii acum și promiți și spui că vei face 60 de km și toate străzile de la periferie? Frizează chiar ridicolul aici dacă poți să vii cu asemenea promisiune. Dar trebuia să spun și lucrul acesta. Dacă mă întrebați de nerealizări...
- Una singură să îmi spuneți și aici.
- Faptul că nu am avut înțelegere în Consiliul Local. Este pentru prima dată. Eu am fost consilier local și în perioada 1996 – 2000.
- Se terminau ședințele pe la 3 după amiaza, se reluau a doua zi.
- Se terminau, se reluau. Dar este pentru prima dată când am văzut un antagonism total. Pentru prima dată când consilierul local ales de botoșăneni nu a dezbrăcat haina politică după alegerile locale. Să muncească trei ani și opt luni până începe o nouă campanie, să muncească pentru oraș și pentru botoșăneni și după aia să facă iar campanie. Nu am putut coagula lucrul acesta în condițiile în care pentru 170 de voturi nu am putut avea majoritatea, 170 de voturi la 100.000 de alegători înseamnă foarte puțin. Nu am avut majoritatea în CL și atunci au fost niște lupte crâncene și terminate în defavoarea botoșănenilor.
- Social-democrații spun cu totul altceva.
- Adică ce ar putea să spună?
- Vreau eu să întreb ceva. Ne puteți da un exemplu de un proiect de hotărâre care ar fi adus dezvoltarea orașului sau un proiect de anvergură cu care ați venit în CL și care a fost respins?
- Păi, în primul rând în momentul în care îți concepi bugetul. Toate hotârârile de buget din fiecare an au fost amendate. Eu am venit cu o concepție de buget și au fost amendate de către grupul PSD. Și e foarte important, că de acolo pleci la drum. Orice intenție a noastră, de a dezvolta orașul, adunând mai mulți bani la buget, reducând o parte din subvenții, pentru că noi dăm subvenții cu nemiluita... Suntem municipiul din țară care dăm cele mai multe subvenții.
- Da și eu cred că Botoșaniul trebuie să aibă un primar și un CL care să aibă curajul și tăria de a nu se gândi la voturi și de a pune piciorul în prag și de a tăia.
- Corect, asta am încercat să fac. Am spus: de ce trebuie toată lumea din oraș să plătească taxe și impozite pentru cei 10.200 sau 10.300 de clienți ai Termicii. Celor de la Termica le place foarte mult să lea dea municipalitatea bani din subvenție și ei să adune cât mi puțin.
- Nu mai știu în ultimul an dar știu că în primii doi, trei ani din mandatul dvs. s-au dat undeva la 10 milioane pe an. Uriaș!
- 12 – 14 milioane!
- 2 – 3 milioane de euro mi se pare uriaș de-a dreptul.
- Deci orice încercare de genul acesta... Subvenția la transportul în comun, subvenția la instituțiile de cultură. Că eu trebuie să spun toate subvențiile pe care le suportă botoșăneanul. Sau, negestionarea corectă a problemelor de salubrizare din municipiu și tot ce înseamnă societatea Urban Serv. Care e dusă aproape în colaps, am salvat-o numai în mandatul acesta de două, trei, patru ori cu hotărâri de Consiliu și convingându-i că nu au temei legal, că nu pot funcționa. Toate blocajele care s-au făcut pentru a rezolva problema din cimitirele orașului, găsim soluții, altul nu aveam unde să-l înființăm în afară ca să mergem noi pe cele trei, patru hectare care sunt la Eternitatea, dar pentru care tot CL actual a aprobatpe lista de investiții indicatorii tehnico economici și ne trebuie vreo 18 milioane de lei să facem un cimitir nou. Dar am găsit soluții. A fost un blocaj total, să cerem de la Biserica Ortodoxă Română, de la Biserica Catolică, orice numai să nu se întâmple un lucru care până la urmă s-a votat, dar după trei ani și jumătate. Ce exemplu să vă mai dau? Casa Ankele, o bijuterie care trebuia să fie a CL. Ne-am exprimat dreptul de preemțiune să luăm acea clădire, când au înțeles ce vreau să fac cu Casa Ankele, mutam Poliția Locală acolo și atunci rezolvam într-un fel problema Centrului Vechi. Gândiți-vă, toți polițiștii locali veneau la serviciu și dinspre Luceafărul și dinspre Piață și dinspre Uspenia. Nu cred că se mai etalau foarte mulți prin Centrul Vechi. Și au spus: nu, nu se poate, blocăm asta. De ce? Exact pentru că problema Centrului Vechi și a celor care locuiesc acolo, chiar dacă ei reprezintă doar o treime din locuitorii de acolo, era o monedă de schimb, o chestie de mare campanie electorală pentru a spune care sunt nerealizările primarului. Iar eu trebuie să spun că primarul este în primul rând cel care face ce spune CL. Dacă aș fi avut majoritatea în CL...
- Dar aveți o majoritate de câteva luni.
- Corect!
- Ce ați făcut cu ea?
- De trei luni și jumătate avem această majoritate. Am deblocat Eltransul, ca să vă spun ce am făcut, și mare parte dintre proiectele pe care ni le-am dorit. Pentru că, cât de rău poți să fii să spui că nu votezi o donație a Asociației Foștilor Deținuți Politici pentru Parcul Mihai Eminescu, un grup statuar, pentru că venea de la cineva care s-a bătut cu comuniștii, cu tătucii celor din PSD. Cum poți să interpretezi? Cineva îți dă un bust gratuit și de patru sau cinci ori te opui să pui bustul ăla undeva.
- Apropos de blocaj, și consilierii PNL se opun de patru, cinci ori acelui proiect din Centrul Vechi.
- E adevărat, eu nu o să înțeleg lucrul acesta. A intrat de patru ori în ședință. Dar vreau să vă spun că tot eu am deblocat lucrul acesta. Știți prea bine că am delegat cea mai mare parte din atribuții celor doi viceprimari, pe o logică a lucrurilor. Povestea cu ce înseamnă documentație de urbanism era la dl Marian Murariu. Acel proiect stătea prin biroul dlui Murariu, proiectul cu Lidl în Centrul Vechi și cu ce se va mai întâmpla acolo, stătea de câteva luni în biroul viceprimarului.
- Da, dar a ajuns totuși de mai multe ori în plenul CL și a fost respins.
- Deci a trebuit să preiau această activitate și să pun în plenul CL. Și eu sunt mirat pentru că eu sunt pentru dezvoltarea orașului.
- Sunteți mirat pentru ce? Că nu trece?
- Da, sunt mirat că nu trecut.
- Dar sunt colegii dvs. de partid.
- Dar nu pot să le... să știți că a vorbi într-un fel sau altul cu ei, poate fi interpretat ca un abuz. Nu știu exact de ce nu trece, dar cred că o să-mi aduc aminte că a mai fost în spatele Bisericii Vovidenia și în spatele spitalului, un proiect care a durat șapte ani, să facă un bloc și care era lângă blocul dlui Tincu. Și nu a trecut niciodată blocul acela.
- Se plătesc niște polițe înțeleg.
- Nu știu dacă se plătesc polițe, semeni vânt culegi furtună sau cu ce mână dai nu știu dacă primești cu aceeași. Și iarăși un proiect tot pentru un magazin Lidl, în zona Bulevard, care nu a trecut documentația de nu știu câte ori și a fost o întreagă desfășurare de forțe să nu treacă acele proiecte. Mie îmi pare rău că nu trece acest proiect și sunt convins că la un moment dat o să treacă pentru că înseamnă dezvoltarea orașului. Eu am fost indiferent... Dacă se insista să se facă Lidl spre Iași, am fost acuzat de tot felul de lucruri. Eu ca primar, și am spus: stați puțin, care a treaba mea, că se votează în CL? Dar am vrut să se facă un Lidl. Acum, că vreau să se facă un Lidl acolo sau nu știu ce bloc? Da, vreau să se facă. Votul în Consiliu este câteodată și pentru mine halucinant. Nu a trecut.
- Apropos de vot, dvs. pe 27 septembrie pe cine votați pentru președinția CJ?
- Nu pot să-l votez decât pe colegul meu de partid, dl Șoptică. Pe un motiv atât de simplu și l-am mai spus astăzi de două ori. Pentru că din lista aia de candidați la președinția CJ este de departe cel mai bun. Cu experiența pe care o are în mai multe domenii, nu are un contracandidat de calibru și pe măsură să poată să conducă CJ. Este colegul meu de partid, dar mă interesează în mod expres să avem majoritate și președinte la CJ ca să se întoarcă fața și spre municipiul nostru. Nu se poate să dai la o comună PSD mai mulți bani decât la municipiul Botoșani care reprezintă o treime din județ. De ce? Nici nu s-au mai uitat la cine este majoritar în CL, ci doar pentru că era un primar PNL. Sper că având conducerea CJ banii se vor repartiza măcar echilibrat, să primim noi treimea aceea care este a municipiului Botoșani.
- Nu v-am întrebat întâmplător acest lucru. Ultimii doi oameni care au plecat sau au fost excluși din PSD, cât de cât cu notorietate, Cătălin Silegeanu și Daniela Roșu au acuzat același lucru: blat între PSD și să spunem, aripa PDL din PNL, în perspectiva alegerilor locale.
- Între...? Nu! Nu, nu, nu. Nu puteau să acuze un blat între cele două aripi. Câteodată mai am și eu așa incertitudini și semne de întrebare, mai simt câteodată că USL trăiește. Pentru că nu am avut niciodată un atac - care-i blatul, o să întreb – că nu am văzut niciodată un atac fățiș al liderilor PSD, fățiș, direct, la baionetă cum se spune, împotriva dlui Șoptică, da? Și nici invers nu prea am văzut lucrul acesta.
- Au fost în campanie.
- Eu m-am învățat, sunt calul de bătaie în toate campaniile electorale și cu foarte, foarte multe mizerii. Aduceți-vă aminte și o să vă spun că totuși oamenii aceștia nu uită și nu iartă. Județul Botoșani sau municipiul Botoșani unde ”Țara lui Eminescu votează cu Iliescu” și ”Unde soarele răsare, Iliescu apare”, nu o să uite niciodată anul 2004 când m-am bătut cu ei și am făcut breșa și am spus: și la Botoșani trebuie să conteze Dreapta. Nu o să uite nici 2004, nu o să uite nici 2008, de asta atacurile sunt și pe față și pe spate pentru că eu nu pot să uit că totuși mi-au făcut 2 dosare penale. Au scris peste tot. Nu am acuzat niciodată și am spus: foarte bine.
- Au fost plângeri efective făcute de membri PSD?
- Doar dovedind că nu s-a întâmplat nimic poți să te scoți. Pentru că la fiecare campanie electorală au avut câte ceva de spus. La un moment dat eram penalul de serviciu. Eu zic că făcusem foarte multe lucruri în Botoșani, a trebuit să ne judecăm șase ani ca să vină cineva și să spună?
- Și nu credeți că v-au afectat prestația dvs. din acest mandat problemele din justiție?
- Nu este simplu să știi că trebuie să mergi de nu știu câte ori la nu știu câte procese și să aștepți să-ți dea NUP (neînceperea urmăririi penale) pe niște dosare, sau să aștepți o hotărâre judecătorească la Tribunal și după aia pe cea de la Curtea de Apel. Nu este simplu pentru nimeni. Știu foarte mulți oameni din România, și de Dreapta și de Stânga din România, care au clacat. Și mulți au clacat în perioada asta pentru că nu este simplu.
- Și dvs. cum ați reușit să nu clacați?
- M-am dus știind ce s-a întâmplat. Eu știam adevărul și am spus, adevărul iese la iveală ca uleiul. Chiar am și spus: foarte bine, haideți să avem o hotărâre judecătorească, să vedem, am greșit sau nu? Dar au avut timp să sădească neîncredere într-o parte dintre botoșăneni care au spus: ăla care ce a făcut, a luat un metru de pământ din Liceul de Artă sau a construit un mall? Tot felul de mizerii. Jumătate din adepții lor cred că eu sunt proprietarul Rapsodiei. Numai niște inepții din astea care te afectează, tot felul de mizerii. Afectează oamenii slabi în general. Pe mine nu o să mă afecteze, m-am bătut cu ei și o să mă bat cu cei de pe Stânga încontinuu. Și mi-am dat seama că nu am făcut un lucru rău că m-am bătut cu ei și dovadă stau toate lucrurile bune care s-au întâmplat în orașul acesta din 2004 încoace. O singură întrebare o să am: nu am început niciodată un proiect și să nu-l duc la capăt. Pot să enumăr 100 de realizări în Botoșani, am un portofoliu – că nici n-o să promit mai mult, să putem să le facem pe astea - cu încă 100 de realizări cu 110 milioane de euro și o să întreb un singur lucru: dlor care doriți să conduceți acest oraș, pentru că l-ați condus, așa era ideea să vină oameni tineri, cu deschidere, dați-mi o singură realizare din Botoșani care a fost gândită sau făcută în mandatul unui primar PSD. Și vă mai spun un lucru. În țară dacă mergem să căutăm realizările primarilor PSD, o să le găsim foarte, foarte greu. Pentru că realizările lor sunt astea: cum să mai dăm niște bilete prin nu știu ce tabără, să mai trimitem prin Grecia nu știu pe cine, eventual mai dăm un premiu și rezolvăm niște oameni punctual și nu se merge pe a rezolva problemele adevărate ale orașului.
- Haideți să ne întoarcem în 2004, dvs. ați câștigat atunci, într-adevăr, dar aveam alegeri în două tururi. Nu ar fi corect și moral să avem alegeri în două tururi în România? Dacă erau atunci alegeri într-un singur tur, dvs. nu mai erați primar.
- Dacă era într-un singur tur, nu ieșeam primar. Dar eu mi-am mai exprimat o dată ideea asta. Eu sunt de acord pentru că legitimitatea unui primar este mult mai mare.
- Ajungem să avem primari aleși de 20% din oamenii cu drept de vot.
- Deci aici chiar vă dau dreptate. Dar eu vă spun că am câștigat Primăria și când au fost alegeri în două tururi și când au fost alegeri într-un tur. Am prins și așa și așa. Important este să te duci în fața cetățeanului cu lucruri concrete. Închipuiți-vă că sunt alegători acum... Când noi spărgeam tot orașul acesta, când noi făceam parcări sau când intram într-un cartier de blocuri, nu aveam teren de joacă, platformă de gunoi, aveam o singură intrare într-un singur cartier și aveam 5 sau 10 parcări. Am reușit atunci și am făcut câte două, trei intrări în cartierele respective, am amenajat locuri de parcare. Dar gândiți-vă că asta se întâmpla acum 16 ani, cei care au acum 30 de ani atunci aveau atunci 14 ani și nu înțelegeau ce se întâmplă în cartierul lor. Și de asta spun, ei nici nu mai știu cine a făcut lucrul respectiv în zona respectivă. În Tulbureni, și le dau dreptate continuu, o să vă dau un studiu de caz. Un cetățean mutat acolo spunea: dle, nu faceți nimic pentru satul aparținător. Cea mai mare bătaie mi-am luat-o în 2004 în cartierul Tulbureni, am pierdut și le-am promis oamenilor, acolo unde se mergea pe colb, pe praf, nu era drum asfaltat, nu era lumină, nu era gaz, nu era nimic: dle, aici o să aveți, nu era gaz. Lucrurile alea s-au întâmplat în Tulbureni și cine a avut de câștigat? Și proprietarii de acolo și cei cu terenuri, atunci se vindea cu 1 euro metrul pătrat pământul să îți faci o casă, iar acum a ajuns de 20 de ori mai mult. De ce? Pentru că am dus utilități. Știe cineva că anul trecut – nici nu am mai ieșit să spunem - 0 totuși am dus gaz în șase zone din oraș unde nu era, iar săptămâna trecută am semnat contract pentru alte șase zone din oraș. Vorbim de periferii și tot așteptăm la un moment dat, că de asta nu este bine să nu avem conducere unitară la Primărie și CJ, așteptăm pe cei de la Nova Apaserv să vină odată cu proiectele alea, să pot să duc pe străzile care sunt în mahalale, să duc apa și canalul și apoi să ne apucăm de asfaltat. Ce ar trebui să facem? Mergem, asfaltăm și după aia ne apucăm să spargem să facem apă și canal? Pentru că, cei de la CJ nu și-au făcut treaba. Nimeni nu vorbește că la CJ în patru ani chiar nu s-a întâmplat nimic. Dar nu am am văzut proiecte semnate la CJ, că dacă vorbesc de un portofoliu de 86 milioane semnate și încă 25 pe drum și mă duc la 110, eu nu am văzut proiecte semnate.
- Noi la Botoșăneanul chiar țin minte că am scris un articol cu „zero lei și zero bani accesați de CJ”.
- Nu văd nici un atac. Așa, doar se mângâie din când în când câte unul pe spate. Mie cel puțin, așa mi se pare. Când am dovada vie că PSD-ul conduce la Consiliul Județean și nu au avut nimic. Cum vii tu acum să spui că o să vin eu, tot din PSD și o să câștig CJ și o să fac...
- Dar vin alții din PSD, altă grupare, mă rog... Nu prea și-au asumat ce s-a întâmplat la CJ.
- S-a întâmplat și la municipiu, în 2012 – 2016, uitați-vă și atunci se vorbea de universitate, spuneau niște chestii incredibile. Și am spus: cum, despre ce vorbiți? Nu ai făcut o locuință socială, nu ai făcut un ANL, ai făcut o jumătate de stradă, care-i performanța, când au avut totul? Totul era într-o singură mână.
- Consiliul Local în anumite perioade nu era majoritar PSD.
- Vă spun exact. După fuziunea între PNL și PDL, timp de 3 luni și 14 zile, nici măcar trei luni jumătate din ăia patru ani, a fost o majoritate de dreapta în Consiliul Local și cu doi viceprimari din noul partid format PNL. S-au mișcat foarte repede atunci și au găsit foarte repede două voturi și au făcut înapoi majoritatea și au mers cu același primar. Mai puțin dl Iliuță. Pentru că eu nu o să înțeleg niciodată cum e asta: dl Iliuță își primește o condamnare pe un dosar ANI, pe o speță banală dacă mă întrebați pe mine, trei ani de zile nu mai are voie să mai candideze nicăieri, celălalt viceprimar PSD și aici e vorba de dl Cosmin Andrei cu o situație absolut identică, amândoi au făcut parte din consiliile de administrație la niște școli. Unul își primește condamnarea de la ANI, celălalt, nu. Ce însemnă asta? Justiția în momentul acela a acționat sau ministrul justiției era PSD? Probabil dl Iordache sau cine-o fi fost și și-a rezolvat o problemă. Haideți să tratăm lucrurile egal.
- Ați spus că ați câștigat și într-un tur și în două tururi, ce faceți în 2020?
- Îmi doresc - bineînțeles, de asta candidez - să câștig aceste alegeri, să am și majoritatea în CL pentru un signur lucru: să mă lase lumea să fac ce trebuie, că voi face ce trebuie. Dar în primul rând să implementez aceste proiecte. Și sunt atât de frumoase toate... Multe și frumoase! Pentru că am mai văzut aventurieri care au avut puterea în mână total și nu au făcut nimic. Eu cel puțin știu că pot să le fac astea și trebuie să le fac.
- Aveți și un Plan B?
- Întotdeauna există planul B, viața nu se termină într-un rând de alegeri, cum nu s-a terminat nici măcar în 2012.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile