Examenul va avea loc în ziua de 10 iunie 2022.
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 329/2003 cu modificările și completările ulterioare referitoare la dobândirea calității de detectiv particular, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, cu sediul în municipiul Botoșani, Bd. Mihai Eminescu nr. 57, organizează în ziua de 10 iunie 2022, ora 10:00, examen pentru atestarea profesională a calității de detectiv particular, cu respectarea Procedurii privind activitatea de eliberare a atestatului de detectiv particular emisă de către Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția de Investigații Criminale nr. 188.910/29.09.2021.
Pentru a putea participa la examen, orice persoană interesată trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
-Să aibă cetățenia română sau cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale spațiului economic european;
-Să aibă domiciliul în județul Botoșani;
-Posedă cel puțin studii medii și este absolventă a unei școli postliceale de detectivi sau a îndeplinit funcția de polițist ori lucrător în cadrul unor instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale ori este absolventă a unei instituții de învățământ superior;
-Să fie aptă din punct de vedere medical;
-Să nu fi fost condamnată pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
-Nu desfășoară o activitate care implică exercițiul autorității publice;
-Să obțină avizul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani;
-A promovat examenul de atestare a calității de detectiv particular, conform prevederilor art. 7 ori deține un certificat de calificare în această profesie sau un atestat similar eliberat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European.
Persoanele interesate vor putea prezenta până la data de 19.05.2022, polițistului desemnat pentru verificarea și primirea documentelor, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, următoarele documente:
-Cerere de înscriere la examenul de atestare a calității de detectiv particular;
-Actul de identitate al candidatului, în original și în copie,
-Certificate medicale și de atestare psihologică, eliberate de o unitate sanitară specializată, respectiv un laborator autorizat, cu termen de valabilitate 6 luni de la data emiterii;
-Actul de studii, în original și în copie, sau, după caz, adeverință din care să reiasă îndeplinirea unei funcții de polițist sau lucrător în cadrul unor instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale, conform art. 6, alin. 1, lit. c) din Legea nr. 329/2003.
-Actul de absolvire a unui curs de specialitate, în original și în copie;
-Curriculum vitae;
-Declarație din care să rezulte că nu desfășoară activități care să implice exercițiul autorității publice;
-Dovada achitării la casieria Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a tarifului (292 RON) pentru susținerea examenului (achitarea tarifului pentru susținerea examenului de atestare a cunoștințelor se va face la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani – Serviciul Financiar – Contabilitate, numai după obținerea avizului în vederea participării la examen.
-Fotocopiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prin semnarea de către polițistul desemnat cu primirea și verificarea acestora. Originalul documentelor prezentate se restituie pe loc, după confruntarea copiilor cu acestea.
Proba scrisă
Proba scrisă a examenului constă într-un test grilă ce cuprinde 20 de întrebări, fiecare întrebare având trei variante de răspuns, cu unul sau mai multe răspunsuri corecte.
Întrebările vor fi întocmite pe baza tematicii și a bibliografiei ce se regăsesc în Anexa 1 a prezentului anunț.
Membrii comisiei vor înmâna fiecărui candidat câte un exemplar al testului și o foaie de răspuns ce se semnează și ștampilează de către unul dintre membrii comisiei.
Modalitatea de completare a foii de răspuns este de barare cu o linie orizontală a răspunsului considerat incorect și cu două linii unite în forma literei „X” pentru răspunsul considerat corect.
Timpul de examinare se stabilește de comisie, dar nu poate fi mai mic de o oră și se comunică la începerea examinării.
Fiecare candidat primește foaia de răspuns pe colțul din dreapta sus își trece numele și prenumele, apoi îndoaie colțul foii. În primele 15 minute ale examenului, membrii comisiei de examinare trec pe la fiecare candidat, lipesc și ștampilează colțul respectiv.
Fiecare răspuns corect este apreciat cu 0,5 puncte.
Este declarat admis la proba scrisă candidatul care obține cel puțin nota 5.
După corectarea testelor la proba scrisă, candidații vor fi înștiințați de rezultatul obținut, fie personal, fie prin afișarea acestora într-un loc accesibil publicului.
Interviu (pentru candidații declarați „ADMIS” la proba scrisă)
Candidații declarați „ADMIS” la proba scrisă intră la interviu în ordinea alfabetică.
Interviul se realizează de către comisia de examinare desemnată pentru proba scrisă.
Anterior începerii interviului, pe baza tematicii și bibliografiei publicate, comisia de concurs procedează la stabilirea unor subiecte de examinare, în număr egal cu numărul candidaților admiși la proba scrisă, fiecare subiect fiind compus dintr-un număr de 5 întrebări pentru care se elaborează un ghid de interpretare conținând baremul de apreciere.
Subiectele se stabilesc prin formularea unor întrebări diferite de cele din Anexa 2 a prezentului anunț, sau prin întrebări referitoare la o speță privind activitatea detectivilor particulari, concepute de comisie în limitele și pe baza tematicii și bibliografiei.
Pentru fiecare dintre cele 5 întrebări, comisia stabilește punctajul de notare între 1 și 3 puncte, în raport de complexitatea acesteia, astfel încât suma punctelor acordate prin baremul celor 5 întrebări să nu depășească cifra 9, la care se adaugă 1 punct din oficiu.
Interviul va începe cu adresarea de către comisia de examinare a uneia sau mai multor întrebări, conform ghidului de interviu din Anexa nr. 2, urmărind a se stabili opiniile candidaților cu privire la profesia de detectiv particular, calități și aptitudini necesare, colaborarea cu unitățile de poliție.
Răspunsurile la întrebările din ghidul de interviu (Anexa nr. 2) nu se vor puncta.
La interviu acordă note atât președintele cât și membrii comisiei, iar nota finală se determină ca medie aritmetică a notelor acordate.
Este declarat admis la proba interviului candidatul care va obține cel puțin nota 5.
Imediat după susținerea interviului, candidații vor fi înștiințați de rezultatul obținut, fie personal, fie prin afișarea acestora într-un loc accesibil publicului.
Tematica și bibliografia pregătirii de specialitate a candidaților care doresc să susțină examenul pentru obținerea atestatului de detectiv particular se regăsește în Anexa nr. 1 a prezentului anunț.
Rezultatele finale ale examenului de atestare vor fi afișate timp de 10 zile.
În termen de 24 de ore de la data afișării rezultatelor, candidații respinși la examenul de obținere a atestatului pot depune contestație la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Examenul de atestare a calității de detectiv particular va avea loc în data de 10.06.2022, ora 10:00, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, din municipiul Botoșani, Bd. Mihai Eminescu nr. 57, cu respectarea măsurilor de protecție și distanțare socială.
Reprezentanții mandatați ai asociațiilor profesionale de detectivi particulari care doresc să participe la examen, își vor comunica intenția, în scris, la Serviciul de Investigații Criminale până la data de 19.05.2022.
Accesul în interiorul sediului I.P.J. Botoșani pentru depunerea documentelor în vederea participării la examenul de atestare a calității de detectiv particular, plata taxei de participare, cât și pentru susținerea examenului, se va face cu respectarea măsurilor stabilite prin actele normative în vigoare, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Relații suplimentare se pot obține la telefon 0231 507 169, int. 20169.
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024