Cererile de înscriere pot fi transmise începând de astăzi, 20 aprilie.
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, miecuri, că aproape 2.900 de locuri au fost scoase la concurs în instituţiile de formare a agenţilor de poliţie şi subofiţerilor.
Potrivit MAI, pentru formarea agenţilor de poliţie au fost scoase la concurs 1.340 de locuri la Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr" – Câmpina şi 300 la Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan"- Cluj-Napoca, iar pentru pregătirea agenţilor de poliţie de frontieră 240 de locuri la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ”Avram Iancu" – Oradea.
Subofiţerii jandarmi se vor forma în Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi ”Grigore Alexandru Ghica" – Drăgăşani şi în Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi ”Petru Rareş" – Fălticeni, ambele având scoase la concurs câte 350 de locuri.
La Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă ”Pavel Zăgănescu" – Boldeşti sunt disponibile 300 de locuri (pentru calificările subofiţer de pompieri şi protecţie civilă/ maistru militar auto).
Instituţia anunţă că cererile de înscriere se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unităţii de recrutare, în perioada 20 aprilie – 5 mai 2023, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.
”Pentru constituirea dosarului de recrutare, candidaţii depun documentele solicitate până la data de 15 mai 2023. Concret, candidaţii depun cererile de înscriere la structurile de resurse umane cu sarcini de recrutare (unităţi de recrutare) aflate în unităţile din subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit organizării administrativ-teritoriale şi specialităţii pentru care optează candidaţii – politie, poliţie de frontieră, jandarmi, pompieri, în raport de oferta educaţională şi de domiciliul/reşedinţa înscrise în cartea de identitate”, a mai precizat MAI.
Potrivit sursei citate, candidaţii care optează pentru locurile Poliţiei de Frontieră şi nu au domiciliul într-un judeţ limitrof frontierei de stat sunt recrutaţi de structurile de resurse umane din unităţile cu sarcini de recrutare din subordinea Inspectoratul General al Poliţiei Române unde aceştia locuiesc, potrivit domiciliului/reşedinţei înscrise în cartea de identitate.
Probele de concurs pentru admiterea în unităţile de învăţământ constau în evaluarea cunoştinţelor teoretice şi evaluarea performanţei fizice şi sunt notate de la 1 la 10, în cazul probei de evaluare a cunoştinţelor, şi de la 5 la 10, respectiv ”Nepromovat", în cazul probei de evaluare a performanţei fizice. Nota de promovare a fiecărei probe este minimum 5.
Proba de evaluare a performanţei fizice se susţine în perioada 19 – 24 mai 2023, indiferent de unitatea de învăţământ pentru care candidatul a optat, în centrele zonale de selecţie.
Pentru candidații din Botoșani, centrul zonal de selecţie pentru susţinerea probei de evaluare a performanţei fizice este Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş" Fălticeni.
La proba de evaluare a performanţei fizice nu se admit contestaţii, repetări sau reexaminări.
”Spre deosebire de anii trecuţi, proba de evaluare a cunoştinţelor nu se va susţine la sediul unităţilor de recrutare, ci la sediul şcolilor. Astfel, proba de evaluare a cunoştinţelor teoretice se susţine în data de 27 mai 2023, la unităţile de învăţământ pentru care au optat candidaţii care au promovat proba de evaluare a performanţei fizice”, a mai precizat MAI.
Proba de evaluare a cunoştinţelor constă într-un test grilă cu întrebări din disciplinele: limba română, limbă străină, legislaţie specifică Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a instituţiilor politice ale statului , educaţie civică şi cetăţenească, exerciţii de evaluare a capacităţii de analiză şi sinteză, precum şi exerciţii privind deprinderea raţionamentului logic.
La limba străină, candidatul optează, prin cererea-tip de înscriere la concursul de admitere, pentru una din următoarele discipline: limba engleză sau limba franceză.
Tematica şi bibliografia pentru proba de evaluare a cunoştinţelor sunt cele din sesiunea de admitere octombrie – decembrie 2022.
Examinarea medicală se realizează pentru candidaţii care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a notelor finale, în perioada 31 mai – 29 iunie 2023.
Rezultatele finale ale admiterii se afişează la sediul unităţilor de învăţământ şi se postează pe site-ul oficial al acestora, până la data de 30 iunie 2023.
Sebastian Dobrincu, dezvăluiri despre despărțirea de Ioana Ignat: Am încercat tot ce s-a putut
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Spargere la un local din Botoșani în toiul nopții: Un tânăr a fost REȚINUT de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024