Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru finalul anului.
La începutul săptămânii viitoare, vremea poate ajunge și la 14 grade celsius. Gradele sunt mai mari decât în mod normal pentru această perioadă.
"În orele următoare, exceptând vântul de pe litoral, vremea este destul de liniștită. Este adevărat ceva mai mulți nori în partea de sud a țării. În rest se vede soarele. Va rămâne această vreme stabilă până spre mijlocul săptămânii viitoare, ceea ce înseamnă că fenomenele de interes vor fi doar ceața, poate nebulozitatea joasă și aceasta cu precădere la începutul zilelor și din nou pe parcursul nopții, poate izolat aceasta să fie asociată cu burniță iar dacă apare pe parcursul nopții, atunci când temperaturile vor fi negative, nu este exclus ca burnița să formeze polei",
Meda Andrei, meteorologul Administrației Naționale de Meteorologie.
Până la jumătatea săptămânii viitoare va fi o vreme cu foarte puține precipitații.
"Din punct de vedere termic, zilele acestea sunt ceva mai răcoroase, cu temperaturi în general cuprinse între 2 și 6-7 grade, iar săptămâna viitoare se încălzește",
a precizat Meda Andrei, meteorologul ANM.
Până miercuri, inclusiv în interiorul arcului carpatic, temperaturile maxime vor fi în general între 5 și 10 grade, iar în exteriorul arcului carpatic, adică Oltenia, Muntenia, Dobrogea, de asemenea, Moldova să fie temperaturi de peste 10 grade Celsius, putând să depășească chiar 13-14 grade izolat. Joi şi vineri, temperaturile mai scad puțin, iar estimările pe care le are ANM în momentul de față sugerează că o ușoară încălzire ar fi în perioada Crăciunului, scrie antena3.ro
Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile nord-estice.
Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de nord a Carpaților Orientali, dar și deficitar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordvestice și centrale, dar mai ales în zonele montane aferente, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile intracarpatice, dar mai ales în zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ACUM: Atmosferă de așteptare în sediul PSD, se așteaptă primele exit-poll-uri – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Angajat al unui local public din Botoșani AMENDAT de polițiști în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Flăcări în municipiu, un container a luat foc
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024