Valeriu Iftime îl arată cu degetul pe Marius Croitoru, după ce FC Botoșani a pierdut acasă cu UTA.
Patronul moldovenilor recunoaște că începe să se teme de retrogradare după al patrulea eșec în ultimele cinci etape.
FC Botoșani pierde acasă cu UTA, 2-3, iar Marius Croitoru a izbucnit la finalul meciului. Antrenorul îl pune la zid pe arbitrul Horațiu Feșnic și spune că acesta ar trebui să renunțe la arbitraj.
Valeriu Iftime, însă, anunță vremuri grele pentru Marius Croitoru.
„A fost un meci frumos, păcat că l-am pierdut. A fost și greșeala aceea de arbitraj, dar și greșelile noastre. Sunt dezamăgit, pentru că sunt niște puncte pierdute. E greu să mai visezi la play-off în aceste condiții. N-am mai câștigat de foarte mult timp pe teren propriu. O seară tristă, una peste alta. A fost un meci deschis, noi am jucat fotbal atât cât am putut. Însă lucrurile nu sunt simple. Începe să-mi fie frică și de retrogradare. Echipa are potențial, se poate redresa. Dar când te bați singur de maniera asta…”, a spus Iftime pentru Gsp.
Marius Croitoru a fost numai nervi în timpul meciului cu UTA. A acuzat arbitrajul și a fost eliminat după golul marcat de Erico. La finalul meciului, antrenorul a pus tunurile pe Horațiu Feșnic.
Cu toate acestea, Valeriu Iftime îl consideră vinovat pe antrenor pentru serie dezastruoasă din acest început de sezon.
„Croitoru a pierdut pe mâna lui, în primul rând. A jucat fără fundași centrali și cu portarul ăla care nu e în formă deloc. Are doi stoperi și el joacă acolo cu Țigănașu. Dacă-l aveam pe Șeroni, poate era mai eficient la fazele fixe. A gândit-o bine Balint când l-a introdus pe teren pe Erico, are talie și ne-a pus probleme. Să ne măsurăm lungul nasului, zic”, a mai spus patronul lui FC Botoșani.
„Nu e atât de groaznică viaţa, dar el (n.r. – Marius Croitoru) e foarte ambiţios aşa şi sper să meargă mai departe. Uneori vorbeşte mult şi rezultatele sunt proaste”, a încheiat Valeriu Iftime la TelekomSport.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024