Vineri dimineață, polițiștii botoșăneni au identificat un bărbat de 64 ani din municipiul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 29C, în
localitatea Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, având o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârșirii infracțiunii de ”
conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se află sub influența băuturilor alcoolice”.
A pierdut controlul volanului și s-a izbit de un gard
A doua zi, în jurul orei 13.40, un bărbat de 34 ani din comuna Albeşti, fără permis de conducere şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal 52A pe raza satului Ringhilesti, comuna Santa Mare, a pierdut controlul volanului, împrejurare in care autoturismul a părăsit drumul, intrând în coliziune cu gardul unei locuinţe. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultind o imbibatie alcoolica de 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de „
conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere” si “c
onducerea pe drumurile publice a unui vehicul avind o imbibatie alcoolica mai mare de 0.80 mg/l alcool pur in aerul expirat”.
CITEȘTE:
Inconștienți la volan: Aventură terminată cu mașina răsturnată în curtea Primăriei