Iubitorii de teatru sunt invitati sambata si duminica la Teatrul Mihai Eminescu pentru a urmari doua piese de succes, respectiv Napasta in regia lui Adi Carauleanu si Ivan Turbinca, in regia lui Ion Sabdaru.
Astfel, sambata, 31 octombrie 2009, de la ora 18:00, se va juca piesa Napasta, in timp ce duminica de la ora 11:00 si 18:00 Ivan Turbinca.
Ivan Turbinca :”
Povestea lui Ion Creangă devine, în viziunea regizorului Ion Sapdaru, o incursiune într-un univers al mentalităţii şi filosofiei populare, unde omul relaţionează
surprinzător cu factorii decisivi ai vieţii şi, mai ales, ai morţii sale. Umorul
sănătos, humuleştean, are drept scop tocmai accentuarea acestei viziuni, uneori
ironice, alteori chiar sarcastice, a unui individ care sfidează moartea. Deşi
coloana sonoră, mişcarea scenică şi măştile sunt eminamente proprii universului
rural românesc, putem vorbi, fără tăgadă, despre o universalizare a motivelor ce
stau la baza acestui spectacol.”