În perioada 6 – 8 mai 20165, 80 de jandarmi botoşăneni vor asigura ordinea şi liniştea publică la manifestările publice prilejuite de organizarea, în Centrul Vechi, a ,,Zilelor oraşului Botoşani”.
Tot în această perioadă, jandarmii vor lua măsurile necesare pentru menţinerea unui climat civilizat la meciul de fotbal disputat de echipele A.C.S. Inter Dorohoi şi C.S.M. Paşcani, pe Stadionul 1 Mai din municipiul Dorohoi, la manifestările religioase organizate cu ocazia hramurilor bisericii ,,Izvorul Tămăduirii” din municipiul Botoşani şi a mănăstirii Zosin, precum şi la Turneul Internaţional de Lupte Greco-Romane de la Sala Polivalentă ,,Elisabeta Lipă” şi Campionatul Naţional de Volei de la sala de sport a Liceului Gheorghe Asachi. 20 de lucrători din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău vor acţiona pentru prevenirea faptelor antisociale şi vor interveni la solicitările participanţilor la Târgul Agro-Zoo, care va avea loc în week-end-ul care urmează la Staţiunea de cercetare Popăuţi.
În executarea misiunilor specifice, jandarmii vor fi sprijiniţi de efective ale IPJ Botoşani, pompieri şi poliţişti locali. Pentru evitarea unor evenimente neplăcute, jandarmii îi sfătuiesc pe cetăţenii botoşăneni să adopte un minim de măsuri de autoprotecţie, să respecte măsurile de ordine stabilite de organizatori şi forţele de ordine şi să solicite sprijinul acestora în mod direct sau prin apel telefonic la numărul de urgenţă 112 :
- manifestaţi prudenţă în zonele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi celelalte bunuri aflate asupra dumneavoastră;
- păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil;
- când sunteţi împins în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări din partea unui hoţ;
- când achitaţi diferite bunuri, nu scoateţi toată suma de bani aflată asupra dumneavoastră, ci numai suma necesară plăţii contravalorii acestora;
- obiectele tentante, lăsate la vedere în maşină, pot reprezenta adevărate „cadouri” pentru hoţi;
- nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante.
- evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate;
- nu lăsaţi minorii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să consume alcool;
- evitaţi afişarea cu bijuterii ori sume mari de bani şi nu faceţi referire la bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră;
- alegeţi drumurile intens circulate, iluminate şi evitaţi zonele în construcţie, parcurile pustii şi străzile lăturalnice;
- deplasaţi-vă în grup şi nu răspundeţi la provocările altor persoane.
CITEȘTE: Jandarmii la datorie pe străzile orașului de Paști: Sfaturi - mare grijă cu obiectele personale!
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024