În perioada 17 - 18 decembrie 2016, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va asigura, la solicitarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, ordinea şi liniştea publică la cea de-a XLII - a ediţie a Festivalului de Datini şi Obiceiuri ,,Din străbuni, din oameni buni”, care se va desfăşura în Piaţa Revoluţiei din municipiul Botoşani.
Patruzeci de jandarmi, în cooperare cu efective de poliţie, poliţie locală şi pompieri, vor lua măsurile necesare pentru desfăşurarea în condiţii civilizate şi de siguranţă a manifestării culturale, se arată într-un comunicat de presă venit pe adresa redacției.
De asemenea, parada festivalului, care va avea loc pe traseul Piaţa Revoluţiei – Casa Sindicatelor – Colegiul Naţional ,,A.T. Laurian” – Pod de Piatră – str. Calea Naţională – Direcţia Muncii – Palatul Administrativ, va fi supravegheată de forţele de ordine, pentru preîntâmpinarea unor posibile incidente.
Jandarmii vor acţiona în cele două zile ale manifestării pentru prevenirea faptelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi a infracţiunilor, cetăţenii fiind sfătuiţi să solicite sprijinul acestora în mod direct sau prin apel la numărul unic de urgenţă 112, în cazul în care au loc astfel de evenimente.
Botoșănenii cu nevoi speciale își primesc indemnizațiile de la stat - SUMA
Oana Sava
Jan 13, 2025
Tânăr cu o mașină suspectă oprit la vamă, dosar penal deschis de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
PROTEST anunțat în Piața Revoluției, polițiștii ies în stradă: Nu mai suportăm umilința
Oana Sava
Jan 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile