În ultimele 24 de ore, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, care au executat misiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice în sistem integrat, în cooperare cu lucrători de poliţie sau în mod independent, au aplicat 37 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 5.500 de lei.
Sancţiunile au fost aplicate preponderent pentru fapte de încălcare ale legislaţiei privind ordinea şi liniştea publică, respectiv provocarea şi participarea la scandal, tulburarea liniştii publice, consum de băuturi alcoolice în locuri publice sau adresarea de injurii, precum şi pentru nerespectarea prevederilor legale privind actele de comerţ. De asemenea, jandarmii au constatat patru infracţiuni, independent sau împreună cu poliţişti din cadrul IPJ Botoşani, iar actele de sesizare a organelor de urmărire penală întocmite în aceste cazuri vor fi predate unităţilor de parchet competente teritorial în vederea continuării cercetărilor.
”În această perioadă, 47 de jandarmi au acţionat pentru menţinerea unui climat civilizat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi au intervenit la apelurile făcute de cetăţeni prin Serviciul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112” – comunicat IJJ Botoșani.
(Foto generic: Tion.ro)
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024