Se anunţă un week-end plin de evenimente la Botoşani.
Festivalul ,,Floare Albastră” din Ipotești, Târgul Meșterilor Populari de pe Pietonalul Unirii și crosul ,,Start spre Europa” din Parcul Mihai Eminescu sunt doar câteva din evenimentele desfășurate în spațiul public la care jandarmii vor asigura ordinea și siguranța publică în acest sfârșit de săptămână.
Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, sprijinite de polițiști și pompieri, vor fi alături și de participanții la manifestarea cultural-artistică dedicată împlinirii a 101 ani de la unirea Basarabiei cu România, organizată tot pe Pietonalul Unirii, dar și la meciul de fotbal disputat de echipele C.S. Europa Hilișeu - A.C.S. Inter Dorohoi, pe stadionul din localitatea Hilișeu Horia.
De asemenea, jandarmii vor executa misiuni în sistem integrat, în cooperare cu lucrători de poliție, acționând pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor cu caracter contravențional sau penal, precum și pentru intervenția la apelurile la numărul unic de urgență 112.
"Recomandăm participanților la aceste manifestări să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine și să solicite sprijinul jandarmilor în mod direct sau prin apel 112, atunci când situația o va impune." au transmis reperezentanţii IJJ Botoşani
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Se caută consilier la AJOFM Botoșani – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Nov 18, 2024
ANUNȚ Licitație Direcția de Servicii Publice pentru locuri disponibile în piețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
SCANDAL în scara unui bloc din Botoșani: Bărbat dus în cătușe la sediul Poliției Locale
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Echipa de rugby a României, meci cu Portugalia pe Stadionul Municipal
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024