Uvertura Mall a pregătit pentru sfârşitul de săptămână multe surprize şi distracţie celor care vor alege ca destinaţie de cumpărături aceasta locaţie, anunţă Manuela Gheorghiu, marketing manager al centrului comercial. Momentele muzicale, concursurile, activităţile pentru copii vor fi câteva din surprizele care îi aşteaptă pe botoşăneni.
Astfel,
vineri, vizitatorii sunt aşteptaţi începand cu ora 17.00 la etajul 3, în zona acvariilor pentru a face cunoştinţă pe viu cu şerpii exotici. Pasionaţii de muzică se pot distra la food court, la etajul 4, participând la o sesiune de karaoke începând cu ora 18.00.
Sâmbătă, în intervalul orar 14.00-16.00 trupa locala The Music Stage Band & Ana Maria şi interpreta Anastasia Popistaşu vor susţine un recital muzical cu acces gratuit pentru toate persoanele prezente în zona food court. De la ora 16.00,
Paul Clodinschi (foto jos), îngeraşul ,,fără oase”, după spusele celor de la emisiunea ,,Românii au Talent” va încânta audienţa cu un număr strălucitor de contorsionism.
Duminică, de la ora 12.00 la 13.00, la etaj 4, cei mici vor fi publicul unui spectacol umoristic de teatru. Ei vor mai fi răsfăţaţi pe parcursul zilei cu activităţi de face painting.
De asemenea, tombola Roata Culorilor continuă acordarea de premii până pe 7 aprilie.
CITEŞTE ŞI:
Slabe şanse de McDonald’s sau KFC la Botoşani