Patronul moldovenilor, Valeriu Iftime, a recunoscut că scouterii lui Werder Bremen au fost prezenți la meciul de sâmbătă seară.
Nemții au venit în România pentru fundașul Andrei Chindriș (21 de ani), al cărui preț a fost fixat la 1.5 milioane de euro.
Iftime a recunoscut că nemții au fost pe stadion.
"Eu am o înțelegere cu Andrei și i-am spus că îi voi da drumul la vară, dar voi face acest lucru doar pentru o ofertă avantajoasă. Însă, sub 1.500.000 de euro nu stau de vorbă cu nimeni. Cei de la Werder au stat la meci cu președintele meu, Anton. M-am salutat și eu cu ei, dar ca să fiu foarte sincer eu le-am transmis să îmi facă o ofertă scrisă ca să știu despre ce vorbim. Se ocupă și Florin Vulturar. Totuși sunt cu inima îndoită, deoarece nu vreau să îmi slăbesc echipa. Vreau să jucăm și noi în premieră în grupele Europa League. Eu știu că îl vrea și Gigi Becali, dar cămașa mea este destul de scumpă și nu am de gând să îmi dau marfa pe bani puțini", a spus Valeriu Iftime, pentru ProSport.
Născut la Cluj, Andrei Chindriș a evoluat la juniorii celor de la ”U”, de unde a fost cumpărat de Botoșani. Moldovenii l-au împrumutat ulterior la Clinceni și la Miroslava. Fundașul central a revenit la echipa lui Valeriu Iftime în vara lui 2018 și a reușit să se impună ca titular la formația pregătită de Marius Croitoru.
650.000 de euro este cota de piață a lui Chindriș, conform transfermarkt.com, potrivit Digisport.ro. Werder Bremen ocupă locul 17 în Bundesliga, cu 17 puncte, la patru lungimi de locul baraj ocupat de Fortuna Dusseldorf.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Medici de top la Suceava, botoșăneni salvați în spitalul vecin de o echipă multidisciplinară
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024