În urma procedurii de licitaţie, încheiată recent la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, firma Xandor este declarată câştigătoare şi se va ocupa de achiziţionarea de două autoutilitare necesare pentru transportul hranei copiilor din centrele de plasament.
Bugetul iniţial alocat pentru această achiziţie a fost de 90.000 de lei, însă în urma licitaţiei a scăzut la aproximativ 72.000 de lei. Astfel, DGASPC va intra în posesia a două autovehicule Dacia Logan Van Confort în perioada imediat următoare.
„A fost adjudecată procedura de licitaţie către Xandor care este unic dealer autorizat al Dacia Group Renault la Botoşani. Au fost achiziţionate două autoutilitare izotermate şi omologate. Bunurile au fost achiziţionate cu 36.000 de lei, fără TVA per bucată. Bugetul alocat iniţial pentru aceste investiţii a fost de 90.000 de lei”, a precizat
Doina Nacu, director economic DGASPC. Procedura de recepţie a bunurilor achiziţionate urmează a fi făcută, conform caietului de sarcini, până la data de 14 august a acestui an. Cele două autoutilitare noi, vor transporta zilnic hrană pentru copiii din nouă centre de plasament. În prezent, în parcul auto al instituţiei există doar o singură maşină de acest gen, care urmează a intra în reparaţii, după aducerea celor noi.